România, în top 10 mondial al țărilor cu cei mai scumpi carburanți

Benzină scumpă
Benzină scumpă

România apare într-un top 10 mondial, dar acest lucru nu are menirea să ne bucure. Este vorba despre topul țărilor în care prețul carburanților este cel mai ridicat, raportat la veniturile populaţiei.

O analiză realizată de Bloomberg relevă că țara noastră ocupă locul 8 într-un clasament al celor mai scumpi carburanți din lume, luând în calcul și salariile populației.

Clasamentul întocmit de Bloomberg ia în considerare preţul unui galon de benzină - adică echivalentul a 3,7 litri de carburanţi - raportat la venitul mediu zilnic al populaţiei.

Astfel, un român plăteşte circa 30% din venitul mediu zilnic - de doar 22 de dolari - pentru a cumpăra un galon de benzină, care costă 6,7 dolari. Practic, litrul de benzină este 1,77 dolari.

România este devansată în acest top de Turcia şi chiar de Bulgaria. În ţara vecină, deşi preţurile carburanţilor sunt mai mici şi venitul zilnic al populaţiei este mai mic decât la noi. O altă ţară vecină, respectiv Ungaria, ocupă locul 13 în acest clasament mondial, iar Polonia se poziţionează pe locul 15. În schimb, Grecia, ţară unde criza a făcut ravagii, ocupă în acest clasament locul 21.

Pe primele locuri în top sunt Filipine, India şi Pakistan, acolo unde populaţia îşi dă aproape tot câştigul unei zile pentru un galon de benzină.

La polul opus se găsesc Kuwait, Arabia Saudită şi Venezuela, ţări unde se exploatează masiv petrolul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel