Platforma România 100, fondată de fostul premier Dacian Cioloş, cere Guvernului să precizeze intenţiile de cooperare cu grupul de la Visegrad.
România 100 cere Guvernului să facă publice elementele mandatului de discuţie cu Grupul de la Vișegrad, în contextul declaraţiilor recente ale ministrului român al Afacerilor Externe, ale preşedintelui Senatului şi ale altor lideri politici privind apropierea României de Grupul de la Visegrad, inclusiv prin participarea României la o reuniune a acestui grup de cooperare regională, informează Calea Europeană.
”Platforma România 100 consideră că dacă o colaborare cu statele membre ale acestui grup pe teme precise de interes şi pentru România este binevenită, în baza principiilor bunei vecinătăţi, a intereselor comune şi a angajamentelor europene, participarea României de manieră formală la lucrările Grupului Visegrád ridică semne de întrebare cu privire la direcţia de politică europeană pe care România o urmează", se arată într-un comunicat al Platformei România 100.
"Considerăm că aderarea României la Grupul de la Visegrád, date fiind poziţionările unor membri ai acestui grup pe multe subiecte de pe agenda europeană uneori contrare cu valori şi principii fundamentale ale UE, ar limita în mod semnificativ posibilitatea României să fie parte a grupului acelor state membre care acţionează pentru redefinirea şi întărirea viziunii europene în acord şi cu aşteptările românilor şi nu pentru limitarea acestora".
Totodată, Platforma România 100 consideră că singura opţiune viabilă a ţării noastre este de a rămâne în mod clar şi asumat pe calea integrarii europene, singura care garantează continuitatea valorilor de baza ale democraţiei şi statului de drept pe care orice societate prosperă se întemeiază, mai precizează sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu