Urmărește emisiunea live


România, fonduri europene. Înalt diplomat UE, atenționări

Președintele Comisiei Europene: Jean-Claude Juncker
Președintele Comisiei Europene: Jean-Claude Juncker

Europarlamentarul Joachim Zeller, vicepreşedinte al Comisiei de dezvoltare regională REGI din Parlamentul European, a declarat, la Cluj, că România trebuie să absoarbă cât mai multe fonduri europene din actualul exercițiu bugetar.

Europarlamentarul atenționează că, în caz contrar, fondurile pe care le va primi în viitoarele perioade de programare vor fi mai mici. 

'Daniel Buda, colegul meu de la Comisia REGI, a avut ideea de a trimite o delegaţie a comisiei noastre în România. Astfel, am avut una dintre cele mai mari delegaţii ale comisiei REGI. (...) Nu am venit întâmplător în România. Din punctul de vedere al politicii de coeziune, România este un stat important pentru noi, deoarece pe noi ne interesează cum se folosesc fondurile europene; dorim ca ele să fie folosite pentru creştere şi pentru ocuparea forţei de muncă. În ultima vreme am văzut că procesul de absorbţie a fondurilor structurale a devenit din ce în ce mai lent, au existat foarte multe întârzieri. Iată că suntem în cel de-al patrulea an al noii perioade de programare şi rata de accesare a banilor prin programe şi proiecte noi pe noua perioadă a fost în ultimii 3-4 ani foarte lentă.

Văd că acum începe din nou să se accelereze, dar adevărul e că ne apropiem de sfârşitul perioadei de programare, următoarea perioadă de programare începe în 2020. (...) România primeşte în această perioadă de programare circa 30 de miliarde de euro, care reprezintă 2% din PIB şi este mult pentru România. Dacă vedem că o mare parte din această sumă nu este absorbită sau că au existat dificultăţi, atunci evident că acest lucru va avea o influenţă asupra discuţiilor prin care se încearcă să se decidă cum se continuă politica de coeziune. De aceea, am discutat şi cu doamna comisar, care este româncă, şi cu miniştri, care mi-au promis cu toţii că procesul de absorbţie şi de punere în aplicare a proiectelor finanţate din fonduri va începe şi se va accelera, astfel încât să se mai atingă obiective în această perioadă de programare', a afirmat Joachim Zeller, şeful unei delegaţii europene care a vizitat România, potrivit Agepres.

El a mai spus că România, ca stat, 'are un trecut dificil' şi că 'rămâne un stat care este într-o continuă transformare, în tranziţie către un sistem nou şi care vrea să se lege de dezvoltarea întregii Uniuni Europene', iar în acest sens, fondurile structurale trebuie să ajute România. 'Poate că uneori progresul este prea lent, dar per total noi vedem o evoluţie pozitivă', a apreciat Zeller. 


În perioada 18-20 septembrie, la Cluj-Napoca a avut loc o vizită a delegaţiei Comisiei de Dezvoltare Regională a Parlamentului European.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel