România, criză fără precedent. Ședință-fulger la Camera Deputaților

Dincolo de scandalul politic, România este măcinată de o stare critică în ceea ce privește absorbția de fonduri europene. 

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților a invitat reprezentanții grupului experților în Programul Operațional Capital Uman (POCU) şi reprezentanţii Coaliției Naționale pentru Modernizarea României la două întrevederi pentru a analiza problemele întâmpinate de beneficiarii și persoanele care lucrează în implementarea proiectelor cu fonduri europene şi soluţiile propuse pentru îmbunătăţirea absorbţiei banilor europei. 

"Reprezentanţii grupurilor și asociațiilor care lucrează în implementarea proiectelor cu fonduri europene au transmis o serie de îngrijorări faţă de situaţia din prezent în cazul mai multor Programe Operaţionale şi, în general, faţă de evoluţiile în gestiunea şi absorbţia fondurilor europene. De aceea, am stabilit să avem aceste întâlniri la nivelul Comisiei pentru afaceri europene, comisie care analizează și evaluează situația absorbției fondurilor europene în baza mandatului primit din partea Biroului Permanent al Camerei Deputaților, pentru a putea identifica cele mai bune soluţii în fiecare caz, dar şi mijloacele prin care banii europeni devin într-adevăr o şansă pentru dezvoltarea şi modernizarea României", a declarat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Ana Birchall, în contextul întâlnirilor anunţate la nivelul comisiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel