România, condiţii de finanţare EGALE cu statele din zona EURO. Carmen Avram: Negociere dură

În sesiunea plenară de la Bruxelles, din perioada 17-19 iunie, România a câștigat acces la condiții egale de finanțare cu statele din zona euro, pentru a diminua efectele economice ale pandemiei de COVID-19.

Lupta s-a purtat în Comisia pentru Economie și Afaceri Monetare, unde, printr-un amendament comun la Regulamentul nr. 575/2013 privind cerințele de capital în sectorul bancar (CRR), eurodeputații români au cerut ca toate statele membre să beneficieze de același tratament privind finanțarea de pe piețele euro la un preț mai mic, în condiții mai bune și posibilitatea de a emite datorii pentru a face față crizei economice provocată de pandemia de coronavirus., se arată într-un comunicat venit de la biroul europarlamentarului PSD Carmen Avram. 

„Este rodul unei negocieri dure, care a durat aproape o lună, timp în care am făcut front comun, atât alături de colegii mei români din celelalte grupuri politice, cât și de europarlamentari din statele membre din afara zonei euro, dar și a unei coordonări strânse cu Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE. Mă bucur că delegația României a reușit să impună principiile solidarității și tratamentului egal în piața unică în acest dosar extrem de important pentru țară.”, a transmis Carmen Avram, membră a Comisiei pentru Economie și Afaceri Monetare din Parlamentul European:

Având în vedere că poziția Parlamentului European, în urma votului din plen, coincide cu cea a Consiliului, textul legislativ va fi publicat în Jurnalul Oficial la finalul lunii iunie, iar măsurile vor putea fi implementate curând.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel