Români răpiţi. Meleşcanu, precizări de ultimă oră

Loredana Brumă / 04 Martie 2019 / 17:00 Salveaza PDF Comentarii

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat luni, întrebat despre incidentul care a avut loc în apele teritoriale ale statului Togo şi în care sunt dispăruţi trei români, că a fost activată celula de criză de la nivelul MAE, s-a luat legătura cu autorităţile din Togo şi Nigeria, dar deocamdată nu se ştie dacă a fost o acţiune de piraterie sau una teroristă.

"E vorba de o navă care e folosită de o societate românească, cu echipajul întreg românesc. După ieşirea din apele teritoriale au fost atacaţi de o ambarcaţiune de piraţi. Conform instrucţiunilor pe care le au, marinarii s-au refugiat în camera de comandă şi au transmis un mesaj în legătură cu atacul care a fost desfăşurat. A intervenit marina militară, au fost salvaţi toţi, în afară de trei persoane care nu au putut ajunge la zona de timonerie unde erau baricadaţi ceilalţi", a precizat Teodor Meleşcanu, la Parlament.

El a arătat că, deocamdată, nu se ştie dacă a fost o simplă acţiune de piraterie sau dacă a fost o acţiune teroristă.

A fost declanşată celula de criză

 

"Am declanşat funcţionarea celulei de criză, am luat legătura cu autorităţile din Togo şi din Nigeria. S-a întâmplat undeva între Nigeria şi Togo şi aşteptăm primele veşti. Pentru moment nu ştim dacă a fost o simplă acţiune de piraterie sau dacă a fost o acţiune teroristă. Urmează ca în zilele următoare să avem informaţiile respective", a spus ministrul de Externe.

Trei români se numără printre membrii unui echipaj de navă ce au dispărut duminică, în urma unui incident care a avut loc în apele teritoriale ale statului Togo, a precizat luni MAE, într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.

"Din dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, a fost activată celula de criză a MAE. Celula de criză a MAE, prin Ambasada României la Abuja, monitorizează cu prioritate situaţia şi este în contact permanent cu autorităţile locale, cu proprietarul navei, precum şi cu autorităţile române cu competenţe în domeniu", a subliniat MAE.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28