Din cauza creșterii ROBOR rata pentru un credit de 48.000 de euro, pe 30 de ani, a crescut cu 170 de lei din aprilie anul trecut până-n aprilie anul acesta. Și ratele vor continua să crească.
Adrian Bența, consultant fiscal, a afirmat, la Antena 3, ”să spunem că se mai calmează această creștere de ROBOR. Eu le urez celor care au credite cu dobânda calculată în funcție de ROBOR, să aibă venituri mai mari, pentru că asta este situația de astăzi”.
Experții de la nivel mondial vorbesc de o nouă criză. În emisiunea Borza Analytica de la DCNews, deputatul independent Remus Borza a avertizat, în mod repetat, cu privire la o nouă criză.
ROBOR va ajunge și chiar va depăși 4%
Consultantul fiscal a adăugat că se așteaptă ca ROBOR să crească ”undeva spre 3% spre sfârșitul anului, poate chiar până la 4% sau peste pe termen de vreo 2 - 3 ani de acum înainte. Asta înseamnă rate mai mari, nu știu dacă sunt duble, trebuie să facem un calcul”.
Indicele ROBOR a crescut la 2,22%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat luni pe piaţa interbancară la nivelul de 2,22%, de la 2,13% cât era vineri, reiese din datele Băncii Naţionale a României.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu