Roman (PNL), ANUNȚUL DECISIV dacă PNL își mai dorește alegeri anticipate

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat joi că din punct de vedere constituţional nu se mai poate discuta acum despre alegeri anticipate. 

'Din punct de vedere constituţional, lucrurile sunt tranşate, nu se mai poate discuta despre acest subiect (alegeri anticipate - n.r.). Vom respecta decizia Curţii Constituţionale, care devine obligatorie pentru toată lumea, că ne convine, că nu ne convine. Prioritatea noastră numărul 1 în aceste zile este pandemia de coronavirus şi facem tot posibilul pentru a avea situaţia sub control', a spus Roman la Palatul Parlamentului, întrebat dacă mai rămân alegerile anticipate prioritate pentru PNL.

Joi, Curtea Constituţională a României a admis sesizarea formulată de Avocatul Poporului în legătură cu OUG 26/2020 privind alegerile anticipate, stabilind că este neconstituţională.

Judecătorii constituţionali precizează într-un comunicat că 'dispoziţiile art I pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 26/2020, care elimină condiţia restrictivă şi permite alegătorului să voteze în orice secţie de votare, independent de circumscripţia electorală unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, înlăturând efectele juridice pe care legea în vigoare le atribuie unor elemente esenţiale ale exercitării dreptului de vot şi dreptului de a fi ales ale cetăţeanului (domiciliu şi reşedinţa), cu consecinţa eludării însuşi scopului pentru care au fost înfiinţate circumscripţiile electorale, încalcă drepturile fundamentale consacrate de art. 36 şi art. 37 din Constituţie', conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel