Urmărește emisiunea live


Roland Garros: Simona Halep joacă la ora 15:00

Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep va juca în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, miercuri de la ora 15:00.

Simona Halep o va întâlni în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros pe învingătoarea dintre Angelique Kerber (Germania), cap de serie numărul 12, şi Caroline Garcia (Franţa), a şaptea favorită. 

Halep (26 ani), finalistă anul trecut la Paris şi principala favorită, a încheiat conturile după doar 59 de minute cu numărul 16 mondial (22 ani). 

Cum s-a desfășurat meciul 

Mertens a condus cu 1-0, dar Halep a presat continuu, desprinzându-se rapid în primul set la 3-1. Belgianca a mai reuşit să ia un ghem (3-2), însă Halep nu i-a lăsat nicio şansă şi a încheiat cu 6-2, după 36 de minute. 

Actul secund a fost dominat şi mai clar de româncă (6-1), Simona reuşind chiar două break-uri la zero. 

Halep a avut un as în acest meci, a comis o dublă greşeală, a avut procentaje remarcabile la punctele reuşite cu ambele servicii (63% la primul, 70% la al doilea), a adunat 16 winners şi a comis 13 erori neforţate. Mertens a reuşit un as, a comis 4 duble greşeli, procentajele sale la serviciu fiind mai mult decât modeste (48% la primul, 28% la al doilea), a reuşit 13 mingi direct câştigătoare şi a contabilizat 22 de erori neforțate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel