Rodica Stănoiu, ministru al Justiției, a acordat un interviu, în scandalul SIPA, la Antena 3, în emisiunea lui Mihai Gâdea.
"Aș vrea să încep cu câteva precizări. În momentul ăsta când Europa trece prin clipe dificile și noi la fel, decredibilizarea întregului sistem de justiție și al serviciilor este un lucru foarte grav. Lucrurile trebuie spuse, dar situația este dificilă. Am văzut că sunt foarte multe vorbăreți care aruncă vorbe... ca să nu le spun minciuni. Dacă au existat dosare făcute la comandă, probabil că au existat și dosare care s-au închis la comandă. I-aș invita pe unii dintre ei la oleacă de decență. Mi-e greu să primesc lecții de la ei", a spus Rodica Stănoiu.
"Am primit doar o dată o notă de la SIPA. Am avut microfoane peste tot. (...) Nu am primit nicio informare despre Monica Macovei. Panaitescu a primit de la SIPA niște informări cu privire la spitalul penitenciar privindu-i pe cei doi șefi de acolo. Am auzit că Macovei a intrat noaptea în arhivă. (...) Au fost două intrări în arhiva SIPA", a mai zis fostul ministru.
"SIPA a fost înfințat pentru penitenciare, situația de acolo e deosebită, a trecut-o sub ordinea Ministerului Justiției, penitenciarul este o lume deosebită. Dosarele conțineau informații. Eu nu am citit niciodată note personale. Mie nu mi-au parvenit. Mi-au ajuns o singură dată. Am întâlnit la o Curte de Apel o judecătoare pe care o știam foarte bună, am întrebat-o de când e acolo ce vechime are, că poate o propun pentru ICCJ. La foarte puțină vreme, singura dată, singura informație în care primeam de la SIPA că cineva din anturajul său va veni și mi-o va propune pentru Curtea Supremă. Am fost la SIPA și am spus că dacă mai primesc asemenea note, dau afară pe toți", a mai povestit Stănoiu.
Despre numirea lui Ureche, cel care a fost șef la SIPA, Rodica Stănoiu a zis că numirea acestuia a venit pe linie de servicii: "Credeți că un șef de serviciu secret îl pune un ministru? Nu știu ce s-a întâmplat în CSAT anterior pentru ca nu eram membră. Am devenit membră foarte greu. A fost o propunere care a venit pe liniile pe care vin aceste propuneri, și eu am acceptat recomandarea".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu