Robu, apel pentru unificarea dreptei

Vicepreşedintele PNL, Nicolae Robu, susţine că în actualul context politic naţional, unificarea dreptei politice ar fi oportună, lăsând deoparte "orgoliile" şi conştientizând "cât de păguboasă" este divizarea acestei drepte. 

"Este timpul sa conştientizăm cât de păguboasă este divizarea dreptei politice româneşti, să lăsăm deoparte orgolii, ambiţii, supărări, neînţelegeri, frustrări - fie ele şi întemeiate - şi să strângem rândurile", arată Nicolae Robu, joi, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

El consideră că raportul de forţe dreapta - stânga din judeţul Timiş, rezultat în urma alegerilor locale, respectiv parlamentare, care nu îi mulţumeşte, îi poate stimula, în schimb. 

Calculele lui Nicolae Robu demonstrează că la Consiliul Judeţean Timiş, dreapta (PNL+PMP+UNPR) însumează (14+2+3) 19 mandate, în timp ce stânga (PSD+ALDE) are (16+2) 18 mandate. În parlament, dreapta timişeană (PNL+USR+PMP) are (4+2+1) 7 mandate, la fel ca şi stânga (PSD+ALDE). 

Deci, dreapta timişeană ar putea forma majoritatea decidentă în Consiliul Judeţean Timiş, dacă ar fi unită. Evident, ALDE, deşi se revendică partid de dreapta, nu a fost luat în considerare ca atare, nimic din atitudinea sa din ultimii ani nejustificând să fie luat. Am considerat ALDE drept simplu satelit al PSD, loial 100% acestuia. Timpul, însă, nu se opreşte aici şi suntem încrezători că viitorul (...) va oferi şi acestui partid oportunităţi să-şi încheie rătăcirea, a arătat liderul liberalilor timişeni. 

El i-a invitat public pe liderii USR, PMP, UNPR şi UDMR la discuţii pentru ca împreună să găsească "cele mai bune formule de a face politica unii alături de alţii, pentru promovarea valorilor dreptei şi, implicit, în contra stângii". 

Nicolae Robu menţionează că demersul său vine în urma câştigării alegerilor de către PSD în aproape toate judeţele ţării, inclusiv în Timiş, dar mai ales ca urmare a "modului în care PSD înţelege să exercite puterea proaspăt dobândită", informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel