ROBOR manipulare, anchetă. Daniel Zamfir, anunț din Senat

Catalin Daniel Zamfir/ Foto Agerpres
Catalin Daniel Zamfir/ Foto Agerpres

Ce se întâmplă cu dezbaterile şi votul asupra raportului privind o eventuală manipulare a ROBOR care urmau să aibă loc în cadrul Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat

Dezbaterile au fost amânate pentru marţi, din lipsă de cvorum, a declarat Daniel Zamfir. Acesta a spus că, marţi, de la ora 10:00, în cadrul şedinţei ordinare, se va discuta şi despre ordonanţa de urgenţă 19/2019, cea care modifică şi completează OUG 114/2018. Comisia va da aviz, urmând că la ora 12:00 să ajungă în Comisia de Buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat.

Plenul Senatului a adoptat, pe data de 11 februarie, un proiect de hotărâre prin care a acordat un termen de 60 de zile Comisiei economice, industrii şi servicii să deruleze o anchetă privind modul în care Consiliul Concurenţei a închis, în 2013, o investigaţie referitoare la o eventuală manipulare a ROBOR. Au fost audiaţi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, trezorierii din acea perioadă ai unor bănci şi alte persoane care au oferit unele informaţii.

Vezi și: BNR, curs valutar 15 aprilie 2019. La cât a ajuns Euro

Senatorul PNL, Florin Cîţu, nu s-au prezentat la audierile din comisie

Preşedintele Comisiei economice din Senat şi-a exprimat nemulţumirea că senatorul PNL, Florin Cîţu, trezorier al ING la acea vreme, şi Nicolae Cinteză, director în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), nu s-au prezentat la audierile din comisie. La începutul lunii februarie, preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţa, într-o conferinţă de presă, că va pune la dispoziţia Parlamentului toate documentele legate de investigaţia din 2008 privind nivelul ROBOR, după ce va elimina din raport datele cu caracter personal.

În data de 26 februarie, Chiriţoiu a fost audiat în cadrul comisiei de specialitate din Senat şi a afirmat că instituţia pe care o conduce nu a găsit dovezi din care să reiasă că băncile s-au înţeles între ele în octombrie 2008 pentru a creşte nivelul indicelui ROBOR. Potrivit acestuia, autoritatea de concurenţă a pornit acea investigaţie după ce s-a autosesizat în urma mai multor informaţii apărute în presă.

Pe 25 martie 2019, Biroul permanent al Senatului a decis să trimită o scrisoare guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pentru a-i solicita să le permită directorilor din BNR, Nicolae Cinteză şi Şerban Matei, să vină la Comisia economică pentru a fi audiaţi. Scrisoarea a rămas, însă, fără răspuns.

Vezi și: Autostrada Centură sud Bucureşti, lucrări. CNAIR, valoare contract

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel