ROBOR la trei luni, un nou RECORD

Robor
Robor

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, atinge un nou record al ultimilor trei ani şi jumătate, respectiv 2,46% pe an, de la 2,42% pe an cât era miercuri, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

Aceasta este a cincea zi consecutivă de creştere pentru indicele ROBOR. O valoare apropiată a fost înregistrată în urmă cu trei ani şi jumătate, pe 23 octombrie 2014, respectiv 2,48% pe an.

În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a crescut până la 2,57% pe an, de la nivelul de 2,54% pe an înregistrat miercuri.

De asemenea, ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de către băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a crescut uşor de la 2,60% pe an, la 2,62% pe an, iar indicele ROBOR la 12 luni a ajuns joi la 2,68% pe an, de la 2,65% pe an, nivel înregistrat marţi.

Date BNR

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR se situa la 2,05% în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut indicatorul era la 0,87% pe an. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Discuții

Premierul Viorica Dăncilă şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, vor discuta despre creşterea ROBOR săptămâna viitoare, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

[citeste si]

'Joia viitoare va fi o întâlnire între doamna prim-ministru şi domnul guvernator şi echipa domniei sale. Va fi o discuţie legată de ROBOR, dar şi despre alte subiecte. (...) Ştiţi ca nu-i vina ministerului sau a Guvernului. Este atributul Băncii Naţionale. Va fi pe agendă o astfel de discuţie. (...) Vom vedea care sunt argumentele BNR, astfel încât lucrurile să se schimbe', a precizat miercuri Eugen Teodorovici.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel