Robert Negoiță își anunță candidatura independentă

Robert Negoiță a anunțat că va candida pentru un nou mandat, indiferent de susținerea PSD. 

Robert Negoiță vrea să-și continua activitatea la Primăria Sectorului 3. El optează pentru o candidatură independentă, potrivit Mediafax. 

”Munca de primar nu este o activitate politică, nu, un primar este un bun gospodar, mai ales când discutăm de oraşe, aici discutăm de manageri, deci este un manager public. Este adevărat că pentru a accede ai nevoie să fii votat, ceea ce înseamnă deja electorat şi ne duce către zona de politică, dar poate exista şi o candidatură independentă pe care evident că mi-o iau în calcul cât se poate de serios şi asta nu mai înseamnă deloc apartenenţă politică a unei culori", a spus Robert Negoiţă, întrebat dacă va candida pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 3 fără sprijinul politic al PSD.

El a admis că are nevoie de susţinere politică în Consiliul Local, pentru că-i va fi greu să-şi pună în practică proiectele edilitare, în lipsa unei majorităţi favorabile.

”Este adevărat că în conjunctura actuală orice primar pentru a face chestiuni semnificative are nevoie de sprijinul Consiliului Local, fără Consiliu nu poţi să faci lucruri mari, lucruri semnificative, poţi să întreţii la un anumit nivel decent tot ce înseamnă funcţionare”, a mai spus primarul Sectorului 3.

Exclude candidatura pentru Capitală 

Robert Negoiță exclude candidatura la Primăria Capitalei: ”Nu voi candida la Primăria Generală pentru că nu mă interesează şi sunt mult prea focusat pe ce se întâmplă în Sectorul 3”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel