Robert Cazanciuc-Mihai Seplecan, scandal de proporții. Acuzații fără precedent

Mihai Seplecan, președinte al Consiliului Județean Cluj, a acuzat Parchetul că i-a închis dosarul premierului Victor Ponta, în care el îl acuzase că nu a organizat alegeri locale și parlamentare parțiale la timp.

Consilierul guvernamental Mirel Palada a opinat că este un atac la independența justiției. Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, care, joi, a sesizat Inspecția Judiciară.

Tot joi, după ce CSM a sesizat IJ cu privire la declarațiile lui Mihai Seplecan, copreședintele executiv PNL Cluj a transmis un comunicat de presă.

"După Procurorul General Tiberiu Nițu, vine și ministrul Justiției Robert Cazanciuc să ne arate că Legea poate fi folosită în interes de familie. Mai întâi, Tiberiu Nițu, colegul de facultate al premierului cu dosar penal, a fost amabil să ignore trei decizii de instanță judecătorească prin care se confirmă faptul că Guvernul nu a respectat legea privind organizarea la termen a alegerilor parțiale locale și parlamentare și le-a blocat în mod intenționat. Mai mult, procurorul șef nu a răspuns în termenul legal, conform prevederilor legii, contestației depuse de mine. Acum vine verișorul Robert Cazanciuc să ceară Consiliului Superior al Magistraturii declanșarea de verificări pentru a se stabili dacă recentele mele declarații cu privire la modul în care și-a făcut datoria față de Lege colegul de facultate Nițu, față de vărul Ponta, aduc atingere independenței Justiției. Și cui i se adresează această cerere ? Președintelui CSM, Marius Badea Tudose, fost coleg de generație cu Victor Ponta, Tiberiu Nițu și Robert Cazanciuc. Constat cam multă 'amiciție' la nivel înalt în Justiție", declară revoltat Mihai Seplecan.

VEZI MAI MULT: Mirel Palada: Asistăm la un atac al PNL la adresa independenței justiției

Parchetul General a închis dosarul lui Victor Ponta. PNL, plângere la ÎCCJ

Ministerul Justiției sesizează CSM din cauza acuzațiilor din PNL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel