Ritli respinge acuzațiile privind incompatibilitatea și conflictul de interese

ladislau_ritli
ladislau_ritli

Ministrul Sănătății, Ritli Ladislau, a respins acuzațiile lansate recent. El a declarat că nu a desfășurat niciodată vreo activitate care să reprezinte o incompatibilitate sau care să se constituie în conflict de interse.

Autor: Elena Anghelina

Ministrul susține că imediat după numirea în funcție a depus o declarație de avere în care a menționat veniturile realizate în anul 2011. "Menţionez că, în perioada 2 iulie 2010 - 28 februarie 2011, am deţinut funcţia de director medical interimar, iar în perioada 28 februarie 2011 - 17 august 2011 pe cea de director medical al Spitalului Clinic Municipal dr. Gavril Curteanu din Oradea. În aceste perioade, nu am deţinut funcţia de manager al acestei unităţi", a mai spus ministrul.

Ladislau Ritli  a semnat în 26 ianuarie 2011 un Contract de consultanță științifică în domeniul medical, în calitate de conferenţiar universitar, dar şi în cea de medic primar pediatru. Potrivit ministrului, contractul de consultanţă s-a încheiat şi a achitat la data de 23 martie 2011 şi reprezentam o activitate de cerecetare în afecţiunile reumatice la copii.

"Activitatea asumată şi îndeplinită prin contractul de consultanţă ştiinţifică nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor Legii reformei în domeniul sănătăţii referitoare la incompatibilităţile şi conflictele de interese ale persoanelor care ocupă funcţiile specifice comitetului director, întrucât nu am deţinut şi nu deţin părţi sociale, acţiuni sau interese la societatea comercială cu care am încheiat contractul de consultanţă", a mai spus ministrul.

"Contractul de consultanţă ştiinţifică în domeniul medical nu se referă la testarea ori consumul vreunui medicament oncologic sau de altă natură, această colaborare se referă la redactarea unei analize asupra incidenţei şi prevalenţei artritei idiopatică juvenilă în judeţul Bihor. În perioada în care am deţinut funcţia de director medical nu am participat la organizarea sau desfăşurarea licitaţiilor din cadrul unităţii medicale", a conchis Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel