Rin Grand Residence: Cel mai mare hotel din Europa se transformă în clădire de locuințe

hotel-grand-rin-bucuresti
hotel-grand-rin-bucuresti

După ce recent au anunţat că vor transforma în locuinţe mai bine de jumătate din camerele Rin Grand Hotel, din cauza scăderii încasărilor, proprietarii celui mai mare hotel din Europa au stabilit şi preţurile cu care vor vinde apartamentele.

Ionuţ Negoiţă, managerul hotelului pe care îl deţine împreună cu fratele său, Robert Negoiţă, spune că cel mai ieftin apartament - cel cu două camere - va costa 49.000 de euro, iar preţurile vor ajunge la 91.000 de euro, în cazul locuinţelor cu patru camere, adică în jur de 800-900 de euro/mp. "Primele apartamente vor fi livrate pe piaţă în februarie-martie 2011, urmând ca transformarea celor 800 de camere de hotel în 330-350 de apartamente să se finalizeze la sfârşitul anului viitor sau cel mult la jumătatea anului 2012, după o investiţie de câteva milioane de euro", a declarat pentru gândul Ionuţ Negoiţă. El spune că deşi ideea de a locui într-un hotel pare atipică, viitorii locatari - probabil angajaţi în multinaţionale, familii tinere dar şi studenţi - vor avea o serie de avantaje, fără a fi deranjaţi de clienţii hotelului, pentru că vor exista intrări separate. Astfel, cei care vor locui în Rin Grand Hotel, ca proprietari sau cu chirie, vor avea acces şi la serviciile hoteliere, gen spa, centru comercial, parcare supraetajată, restaurant, dar şi room service, curăţenie şi spălătorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel