Rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare 2014 vor fi anunțate în cursul zilei de astăzi de către Biroul Electoral Central (BEC). Tot astăzi va fi organizat și evenimentul de...
REZULTATE LA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE. Potrivit unui comunicat BEC, joi, de la ora 10.30, va avea loc şedinţa ocazionată de semnarea procesului-verbal cu rezultatele centralizate privind alegerea membrilor din România în Parlamentul European, ulterior, rezultatele finale urmând a fi date publicității, informează Mediafax.
Începând cu ora 17.00, la parterul Sălii Palatului, unde se află şi sediul BEC, va avea loc evenimentul de înmânare a certificatelor constatatoare a alegerii candidaţilor declaraţi aleşi.
Conform ultimelor rezultate parţiale, după centralizarea datelor din 18.721 secţii de votare (99,99 la sută), Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 37,60 % din voturile exprimate la alegerile europarlamentare, fiind urmată de PNL cu 15 %, PDL cu 12,23 %, independentul Mircea Diaconu cu 6,81 %, UDMR cu 6,30 % şi PMP cu 6,21 %, în timp ce restul competitorilor nu au reușit să atingă pragul electoral.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News