Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL, a spus că rezultatele de la Bacalaureat obligă autoritățile să ia măsuri urgente pentru susținerea învățământului.
"S-au afișat rezultatele. Se confirmă că avem și copii de excepție. Felicitări elevilor, părinților și profesorilor care au muncit în timpul liceului!
Consider că Bacalaureatul trebuie să fie un test care să-i ajute pe tineri să afle ce cunoștințe și competențe au și ce traseu profesional trebuie să îmbrățișeze. Din păcate, anul acesta se mai adaugă peste 70.000 de tineri la cei peste 800.000 de absolvenți de liceu fără diplomă de Bacalaureat care nu au promovat examenul sau au abandonat studiile în timpul liceului (la începutul liceului, în 2013, erau 163.098 de elevi – astăzi au promovat examenul doar 91.754 din 135.513 de înscriși). Este regretabil că acest examen a devenit, în ultimii ani, un instrument prin care se trimit tinerii în șomaj – fără calificări, fără competențe practice, fără certificate și fără șanse de a se integra pe piața muncii sau a formării profesionale.
Acest fenomen se repetă de un deceniu, iar sistemul rămâne neclintit. Problemele încep încă din școala gimnazială, acolo unde elevii și părinții ar trebui să fie consiliați și îndrumați spre un traseu educațional concret după terminarea gimnaziului: fie să se poată integra pe piața muncii cu o serie de competențe acumulate în școală, fie să meargă spre o filieră profesională (la o școală profesională sau un liceu tehnologic), fie să urmeze o filieră teoretică", a spus Raluca Turcan.
PNL propune următoarele soluții și solicită sprijinul tuturor autorităților pentru implementarea lor în cel mult un an de zile:
1. Introducerea Bacalaureatului diferențiat: cel tehnologic, care să le asigure absolvenților, pe de-o parte, traseul spre universități tehnice și, pe de altă parte, un loc pe piața economică și Bacalaureatul teoretic care ar trebui să le permită tinerilor să acceadă în orice formă de învățământ superior. În plus, pentru cei care doresc doar o meserie, să existe posibilitatea unei calificări, care să certifice că ei sunt pregătiți să intre pe piața muncii.
2. Alocarea de fonduri către Ministerul Educației pentru investiții în infrastructura școlară și în pregătirea profesorilor. Masteratul Didactic și investiția în maiștri și echipamente pentru laboratoarele din școlile tehnologice sau teoretice este esențială pentru transmiterea de cunoștințe la zi.
3. Punerea în aplicare a programului "A doua șansă" și atragerea de fonduri europene pentru programe de formare a absolvenților de gimnaziu sau liceu care nu au obținut nicio diplomă sau certificare profesională.
4. Șanse egale pentru absolvenții de liceu care au promovat examenul de Bacalaureat la studii universitare de calitate în țară. La începutul anului toate universitățile s-au revoltat că bugetul alocat instituțiilor de învățământ superior este unul extrem de mic. De asemena, prin creșterea cheltuielilor cu salariile, acestea ajungeau la peste 97% din buget, ceea ce înseamnă că fondurile pentru performanță, studenți și laboratoare sunt aproape de zero. La prima rectificare bugetară învățământul trebuie să primească diferențele promise în campania electorală.
[citeste si]
5. Dublarea numărului de burse pentru învățământul profesional și deduceri fiscale reale pentru companiile care vor să investească în programe de formare profesională.
PNL va milita pentru predictibilitate legislativă și o educație de calitate. Chemăm toate forțele politice și profesionale la un dialog pentru a susține o "Românie Educată".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu