REZULTAT vot MOȚIUNE CENZURĂ Guvern Dăncilă

Parlament
Parlament

După dezbateri moțiunii de cenzură, a avut loc votul. Pentru a fi adoptată, moţiunea avea nevoie de 233 de voturi, însă opoziţia nu avea atâţia parlamentari.

UPDATE - MOȚIUNEA DE CENZURĂ A PICAT! Moţiunea de cenzură intitulată 'Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!', iniţiată de PNL, USR şi PMP, a fost respinsă joi de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu a menţionat că au votat 'pentru' 161 de parlamentari şi 3 'împotrivă'. Pentru a putea fi adoptată, moţiunea avea nevoie de minim 233 de voturi în favoarea sa. Parlamentarii de la PSD, ALDE şi UDMR au fost prezenţi în sală, dar nu au votat.

------ 

Votul pe moţiunea de cenzură, iniţiată de Opoziţie, a început joi, în plenul Parlamentului. Votul este secret cu bile. Pentru ca moţiunea să fie adoptată este nevoie de votul a 233 de senatori şi deputaţi. Parlamentarii PSD, ALDE şi UDMR sunt prezenţi, dar au anunţat că nu votează.

Dăncilă, replică pentru opoziție

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a contrazis joi, în plenul reunit al Parlamentului, obiecţiile Opoziţiei privind investiţiile publice, precizând că în primele zece luni ale mandatului său valoarea acestora este cu peste 40% mai mare faţă de anul trecut.

"În primele 10 luni ale mandatului meu, investiţiile publice din buget sunt mai mari cu peste 40% faţă de anul trecut. Deci investiţiile publice nu au scăzut, ci au crescut. La fel, investiţiile străine directe au atins cea mai ridicată valoare de după criză: 4,6 miliarde de euro, cu aproape 10% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din anul 2017", a precizat ea, în cadrul dezbaterilor la moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, USR şi PMP.

În acest sens, Dăncilă a adăugat că, în 2018, au fost finalizate 365 de obiective de investiţii din PNDL I şi 157 de obiective de investiţii din PNDL II. Astfel, în acest an au fost finalizate 54 de obiective pentru alimentare cu apă din 25 de judeţe şi 37 de reţele de canalizare în 27 de judeţe. De asemenea, au fost reabilitate drumuri judeţene în Bacău, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Giurgiu, Ilfov, Olt, Satu Mare şi Teleorman, precum şi 185 de drumuri comunale şi străzi din 14 judeţe. Conform lui Dăncilă, tot prin acest program s-au modernizat şi construit 48 de creşe şi grădiniţe, 117 şcoli şi şase unităţi sanitare. Au fost finalizate investiţii în iluminatul public din 40 de localităţi din 18 judeţe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel