Şefii tenisului mondial au aprobat după două zile de dezbateri la Londra, măsuri revoluţionare în tenisul mondial, anunţă Associated Press, potrivit Prosport.
Oficialii tenisului au luat o decizie drastică, menită să descurajeze jucătorii să abuzeze de privilegiile pe care le oferă tabloul de 128 de poziţii de la turneele de Mare Şlem, cele mai bine plătite.
Astfel, dacă un jucător abandonează în timpul partidei inaugurale, sau dacă nu se prezintă într-o formă decentă, va fi amendat. În schimb, dacă te retragi înaintea startului turneului, vei primi 50% din valoarea cecului, restul de 50% urmând să ajungă la jucătorul care îi ia locul pe tablou.
La ediţia 2018 a turneului de la Australian Open va exista un "shot-clock", de 25 de secunde, aşa cum s-a folosit în 2017 în calificările de la US Open.
În 2019, la turneele de Mare Şlem vor exista doar 16 capi de serie, în loc de 32. Asta înseamnă că multe dintre jucătoarele cu nume din circuit care au o marjă de siguranţă în jurul locului 20 - precum Radwanska, Kerber, Kvitova, Cibulkova, Safarova, Makarova sau - în acest moment, Serena Williams, trebuie să ajungă în Top 16 pentru a fi la adăpost de un posibil prim tur de foc împotriva celor mai bune 8 jucătoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu