Tişe, revoltă în PNL: Vor să îl înlocuiască pe Orban cu Cîțu, ca să își rezolve ei problemele

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a transmis un mesaj critic la adresa liderilor PNL Cluj,  Emil Boc și Daniel Buda.

Tișe este de părere că cei care vor să-i ia scaunul lui Ludovic Orban nu sunt interesați decât să-și asigure ei poziții și spune că acest lucru nu înseamnă nicidecum reformarea partidului.

„În urmă cu câteva luni, când eu îl criticam pe Ludovic Orban, toți vitejii actuali, exponenți, nu-i așa, ai reformei în PNL, stăteau și îl pupau în diferite zone. Acum, brusc au devenit toți exponenții reformei în PNL și speră ca își vor păstra pozițiile dacă va câștiga Cîțu. Vor să îl înlocuiască pe Orban cu Cîțu, ca să își rezolve ei problemele și sa-și păstreze pozițiile! Eu nu așa vad reformarea PNL!”, a comentat Tișe pentru Actual de Cluj.

 

Orban: Destinul PNL e în mâna membrilor partidului

 

Destinul PNL este în mâna membrilor partidului, de decizia acestora cu privire la viitoarea conducere depinzând rezultatele care vor fi obţinute la următoarele alegeri, a afirmat sâmbătă, la Piteşti, liderul liberal Ludovic Orban.

"Dumneavoastră aveţi puterea de a decide, am încredere în votul dumneavoastră atât aici, la conferinţa judeţeană (...), cât şi la congres. Destinul Partidului Naţional Liberal e în mâna membrilor Partidului Naţional Liberal şi am încredere că membrii Partidului Naţional Liberal vor lua acele decizii care să ducă Partidul Naţional Liberal spre noi victorii în 2024, atât la europarlamentare, cât şi la prezidenţiale, cât şi la alegerile locale, cât şi la alegerile parlamentare", a spus Orban la Conferinţa de alegeri al PNL Argeş.

El le-a atras atenţia celor prezenţi că pregătirea pentru campaniile electorale din 2024 trebuie să înceapă încă de acum.

"Echipa pe care o veţi alege trebuie să înceapă, încă din prima zi, munca de dezvoltare organizatorică, de selectare a candidaţilor, de pregătire a campaniei pentru viitoarele alegeri, chiar dacă sunt în 2024 toamna. Noi trebuie să începem lupta de pregătire încă de pe acum, să candidăm cu prima şansă", a susţinut preşedintele PNL.

Pentru conducerea PNL Argeş candidează actualul preşedinte al organizaţiei, deputatul Adrian Miuţescu, susţinător declarat al lui Ludovic Orban, şi avocatul Radu Perianu, consilier personal al premierului Florin Cîţu şi susţinător al acestuia, transmite Agerpres. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel