Revenire la STAREA DE URGENȚĂ. Nelu Tătaru, anunțul ZILEI

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a făcut noi precizări cu privire la o posibilă revenire la Starea de urgență. 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, duminică, la Huşi, că nu se pune problema instituirii stării de urgenţă în perioada următoare, scrie Agerpres. 

"Nu avem în evaluarea noastră instituirea stării de urgenţă. După cum ştiţi, este un apanaj al preşedintelui declararea stării de urgenţă, după informaţiile care vin de la Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, comunităţile ştiinţifice, precum şi evoluţia pe care o vom analiza în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În acest moment evaluăm prima lună dificilă, septembrie, lună în care avem mai multe reveniri la activitate, restaurante, teatre, cinematografe deschise, revenirea din concedii, transportul în comun aglomerat, campanie electorală, începerea şcolii", a declarat ministrul Sănătăţii.

Creștere a numărului de infectări 



Nelu Tătaru a spus că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de coronavirus.

"După această lună ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri, creştere care ţine nu neapărat de noi, ci de noi toţi. Din punctul meu de vedere, atâta timp cât suntem parteneri şi respectăm nişte reguli, putem trece într-un registru de creştere uşoară a numărului de cazuri noi, pe acel platou de 1.500 - 1.600 de cazuri. Nerespectând regulile vom avea şi mai multe cazuri pe zi. Eu sper că fiecare dintre noi, înainte de a ne întreba ce vom face dacă va fi o creştere a numărului de cazuri, să ne întrebăm ce facem ca să nu crească numărul de infectări. Cred că este la îndemâna noastră", a menţionat ministrul Sănătăţii.

Sistemul sanitar e pregătit?



Tătaru a precizat că sistemul sanitar românesc se află într-un moment în care s-a adaptat deja şi este pregătit pentru o creştere uşoară a numărului de cazuri.

Ministrul Sănătăţii a spus că în situaţia în care ar exista creşteri masive ale cazurilor de infectare, adică peste 2.000 de cazuri noi pe zi, sistemul medical ar avea o problemă şi vor trebui luate măsuri speciale cum ar fi: creşterea numărului de paturi în secţiile ATI, creşterea numărului de medici detaşaţi dintr-un spital în altul, transferul pacienţilor din secţiile aglomerate în secţii care au capacitate de primire. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel