Restructurări Poștă. Răspuns după demiteri: Nu înțelegem

Membrii Consiliului de Administrație al Poștei Române se declară surprinși de demiterea a patru dintre ei, în condițiile în care compania a obținut în primele opt luni un profit de 18,3 milioane de lei, în creștere față de perioada similară a anului trecut. 

"Consiliul de Administrație a luat act, cu surprindere, de declarațiile publice făcute, astăzi, de ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Lucian Șova, prin care este anunțată demiterea a patru dintre membrii săi. Nu înțelegem ce anume poate fi imputat unei echipe de profesioniști care, în ultimii ani, alături de managementul Poștei Române și de cei peste 25.000 de salariați, au performat, reușind să aducă în echilibru compania, după mulți ani de pierderi. În anul 2017, sub conducerea acestui Consiliu de Administrație, în primele opt luni, aceasta a înregistrat un profit de 18,3 milioane de lei, în creștere față de perioada similară a anului trecut (16,6 milioane lei)", se arată într-un comunicat semnat de președintele CA al Poștei Române, Dante Stein.

Potrivit sursei citate, profitul realizat este rezultatul activității operaționale, "chiar și cu lipsurile majore din zona investițiilor pe care Poșta Română le-a resimțit, în ultima perioadă".

"Intenția noastră a fost să atragem atenția atât asupra situației cash flow-ului, cât și asupra importanței urgentării procesului de capitalizare, apanaj exclusiv al acționarilor. În acest sens am transmis acel document către MCSI, document care făcea parte dintr-o corespondență firească și confidențială între conducerea executivă a CNPR și acționari, și care s-a dorit a fi un puternic semnal de alarmă. Având în vedere situația în care se găsește compania în acest moment, reiterez, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, că aceste acțiuni intempestive nu fac altceva decât să destabilizeze echilibrul, și așa fragil, al Poștei Române, și propun revenirea la masa dialogului, calm, constructiv și fără caracter public, între ministru și conducerea companiei, pentru a găsi soluții imediate și eficiente pentru dezvoltarea operatorului național de servicii poștale', afirmă Dante Stein, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel