Republica Moldova, cetățenie. Băsescu, mișcare de ultimă oră după decizia Judecătoriei

Traian Băsescu, a contestat decizia Judecătoriei Chişinău prin care i s-a respins cererea cu privire la anularea decretului emis de Igor Dodon, prin care i-a fost retrasă cetăţenia Republicii Moldova

Pe parcursul examinării cauzei în fond reclamantul a prezentat probe şi argumente incontestabile ce demonstrează ilegalitatea decretului contestat. Din acest motive, aducem la cunoştinţa opiniei publice că în această după-amiază am înregistrat o cerere de apel prin care contestăm hotărârea instanţei de fond, a anunţat Andrei Bivol, avocatul lui Traian Băsescu, informează Moldova.org.

Astfel, fostul preşedinte român Traian Băsescu rămâne deocamdată fără cetăţenia Republicii Moldova.

Traian Băsescu a atras atenţia cu privire la cetăţenia română a avocatului preşedintelui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, într-o conferinţă de presă luni, la Chişinău, afirmând că acesta a primit cetăţenia României fără a locui pe teritoriul acestei ţări, relatează agenţia de presă Infotag.

Fostul preşedinte a declarat că nu are de gând să se mute la Chişinău pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova, aşa cum nici cei 700.000 de locuitori ai Chişinăului nu trebuie să se mute în România pentru a obţine cetăţenia română.

Preşedintele prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul privind retragerea cetăţeniei lui Traian Băsescu la 3 ianuarie 2017.

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi soţia sa au devenit cetăţeni ai Republicii Moldova la 3 noiembrie 2016, după ce au depus jurământul la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.

Traian şi Maria Băsescu au primit cetăţenia moldovenească printr-un decret al preşedintelui Nicolae Timofti, semnat la începutul lunii iunie a anului 2016.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel