Preşedintele Senatului Mircea Geoană a reacţionat în urma articolului publicat de dcnews.ro privind anunţul lansat de eurodeputatul român Laszlo Tokes referitor la deschiderea reprezentanţei Ţinutul Secuiesc la Bruxelles la finalul lunii mai.
„Iniţiativa a doi europarlamentari UDMR şi europarlamentarului independent Laszlo Tokess de a deschide, marţi, 31 mai, o «reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc» la Bruxelles reprezintă o situaţie îngrjorătoare care a ieşit din firescul atitudinilor şi abordărilor normale într-un stat de drept. Faptul domnul Tokes şi ceilalţi doi europarlamentari UDMR au lansat deja invitaţii pentru eveniment, poate fi considerat chiar o provocare. Deşi cred că în acest moment este necesară o abordare calmă şi raţională, consider că Executivul României trebuie să adopte fermă, tranşantă, lipsită de orice echivoc pe acest subiect. Doresc să amintesc faptul că în articolul 1, alineatul 1, Constituţia României precizează că ţara noastră este un «stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil»“, se arată într-un comunicat remis joi de Mircea Geoană.
El apreciază că deschiderea acestei reprezentaţe la Bruxelles este "un fapt ilegal, anticonstituţional şi antieuropean".
„Faptul că pe lângă instituţiile europene, deci implicit şi Parlamentul European, se pot deschide reprezentanţe ale unor regiuni sau microregiuni nu trebuie confundat cu faptul deschiderea unei «reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc» la Bruxelles rămâne un fapt ilegal, anticonstituţional şi antieuropean. Regiunile care pot deschide reprezentanţe pe lângă instituţiile europene sunt recunoscute formal, de către legile sau constituţiile statelor din care fac parte. Acesta nu este cazul în privinţa «Ţinutului Secuiesc»“, explică Geoană.
Potrivit preşeditnelui Senatului, faptul că Tokes este vicepreşedinte al PE şi faptul că invitaţia celor trei poartă sigla Partidului Popular European riscă să creeze confuzie la nivelul opiniei publice româneşti şi europene, care ar putea considera că evenimentul ar purta girul Parlamentului European sau al Popularilor Europeni.
„În aceste condiţii, având în vedere cele de mai sus, îi solicit lui Emil Boc, în calitate de premier al României, să facă publică poziţia Guvenului statului român în legătură cu iniţiativa celor trei. De asemenea, vreau să-i solicit lui Emil Boc, în calitate de preşedinte al PDL, partid membru cu drepturi depline în PPE, să anunţe dacă partidul său, ca parte a familiei Popularilor Europeni, susţine demersul celor trei europarlamentari UDMR. Sunt convins că dacă UDMR doreşte să facă lobby pentru o mai bună dezvoltare a comunelor şi localităţilor unde are primari poate face acest lucru nestingherit pe lângă Guvernul României, pe care îl susţine fără rezerve în Parlament. Altfel, asemenea acţiuni nu sunt doar inutile, dar pot fi considerate provocatoare într-un context economic şi social şi aşa tensionat din cauza scăderii calităţii vieţii cetăţenilor români“, susţine Geoană.
Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan: E o tâmpenie asta cu Ţinutul Secuiesc. Poate fi şi o provocare
Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, spune că situaţia este îngrijorătoare, dar nu ar trebui ca lumea să cadă în isterie. „Pe lângă instituţiile europene sunt un fel de mici ambasade, reprezentanţe la nivel de oraş, microregiuni. Dar ele reprezintă unităţi administrativ-teritoriale ale statelor respective, recunoscute de legi, de constituţii. E o tâmpenie asta cu Ţinutul Secuiesc. Poate fi şi o provocare, un subiect care să sune bine în urechile unora. Cam tot ce se întâmplă rău la nivel european are de obicei legătură cu o situaţie internă, cu o criză. Nu ştiu de ce domnul Tokes face asta. Probabil că e vorba şi de lupta dintre cele două partide maghiare din România. În rândurile PDL nu o să genereze îngrijorare pentru că ei l-au sprijinit pe Tokes la scaunul de vicepreşedinte. Pe noi ceilalţi însă ar trebui să ne îngrijoreze faptul că UDMR îşi coordonează activitatea mai mult cu europarlamentarii maghiari, că vorbesc doar maghiara. Îngrijorare e suficient, nu trebuie să ne isterizăm, am ştiut întotdeaună cu UDMR priveşte mai mult spre Budapesta decât spre Bucureşti“, a declarat pentru REALITATEA.NET, liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu