Replică din PSD pentru PNL. "E bine că și alte partide ne preiau modelul"

Președinta OFSD, Viorica Dăncilă, reamintește că OFSD a propus în 2015, la Școala de Vară a organizației, introducerea cotei de minim 30% candidați femei, pentru alegerile locale și parlamentare, iar conducerea PSD a fost de acord.

Viorica Dăncilă consideră că este bine că și cei din PNL s-au gândit să preia tema, promovând un proiect de lege, pentru ca și alte partide, începând cu PNL, să respecte principiul promovării femeilor în politică.

"Introducerea cotelor de gen este o inițiativă veche pentru care luptă social-democrația europeană. Socialiștii europeni (PES) sunt cei care au propus în Parlamentul European astfel de inițiative, inclusiv în ceea ce privește funcții din consiliile de administrație ale companiilor, iar cei din PPE au votat împotriva. Cel mai recent, popularii au făcut acest lucru chiar în cazul propunerii de a introduce cote de gen în cazul funcțiilor de conducere din companii. OFSD a propus din 2015 introducerea unei cote de minim 30% candidați femei pentru alegerile locale și generale și a cerut colaborare între partide pe acest subiect. Conducerea PSD a susținut acest lucru și a aplicat propunerea încă de la Congresul PSD, când s-au ales vicepreședinții partidului. Este bine că cei din PNL au decis să nu se alinieze poziției PPE și să susțină femeile. Este un pas înainte față de perioada în care lideri ai PNL anunțau că "detestă" feminismul. Faptul că PNL vrea introducerea prin lege a acestor cote este cu atât mai bine, pentru că astfel principiul reprezentării femeilor în politică va fi respectat și de alte partide, începând chiar cu PNL" a spus Viorica Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel