Renunțare SPP. Dragnea, CHEMAT la Comisia de Apărare

 Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, Marcel Vela, a anunţat luni că liderul PSD, Liviu Dragnea, este invitat să prezinte săptămâna viitoare în acest for motivele pentru care unii demnitari au renunţat la serviciile SPP. 

"Pentru a închide un subiect delicat şi fierbinte, având în vedere că până astăzi nu există o sesizare instituţională la comisie legată de aceste aspecte, am decis să invităm săptămâna viitoare pe domnul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, astfel încât să ne prezinte dovezile concrete privind aceste acuzaţii şi decizia care a luat-o împreună cu colegii social-democraţi de a renunţa la serviciile SPP. După această audiere, în funcţie de ce se documentează, probează în cadrul comisiei, putem să continuăm audierile cu domnul viceprim-ministru Stănescu, să ne prezinte acel personaj discret cu care a avut discuţii legate de siguranţa naţională şi, nu în ultimul rând, chiar cu premierul României, care aşa cum ştiţi este vicepreşedintele CSAT, şi această decizie de a renunţa la serviciile SPP poate pune în nesiguranţă documente clasificate din CSAT", a spus Vela, la Parlament, după şedinţa Biroului Executiv al PNL. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel