Remus Borza: O să încercăm "o aroganţă", să listăm la bursă Hidroelectrica

Remus Borza, administratorul judiciar companiei Hidroelectrica, are planuri mari pentru producătorul de energie aflat încă în insolvență.

Borza: O să încercăm "o aroganţă", să listăm Hidroelectrica până în mai 2016

Producătorul de energie Hidroelectrica, aflat în insolvenţă, ar putea fi listat la bursă în timp ce se află încă în insolvenţă, până în luna mai a anului viitor, a declarat pentru MEDIAFAX administratorul judiciar al companiei, Remus Borza.

"Văd Hidroelectrica listată anul viitor. O să încercăm o aroganţă: să listăm compania chiar şi în insolvenţă, dacă nu va ieşi până la anul, în mai. Şi urmărim acest obiectiv, ca în luna mai să avem Hidroelectrica pe bursă, peste nouă luni", a declarat, pentru Mediafax, Remus Borza, potrivit hotnews.ro

Listarea va avea loc prin lansarea la tranzacţionare a 15% din acţiunile companiei, unde Ministerul Economiei deţine 80% din capital, iar Fondul Proprietatea (FP) restul de 20%.

În primele cinci luni din 2015, Hidroelectrica a înregistrat un profit istoric de 625 milioane lei, cu 150 milioane lei mai mult decât în perioada simiară din 2014. Producţia din primele cinci luni se ridică la 8,3 TWh, cu 1,1 TWh mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior, a mai afirmat Borza, punctând, totodată, faptul că, "din păcate", din cauza secetei avem un regim hidrologic şi fluviometric mai prost decât anul trecut.

Transformare spectaculoasă a companiei Hidroelectrica

Remus Borza a mai vorbit și despre rezultatele spectaculoase oținute de Hidroelectrica, care din cea mai îndatorată companie din România, având de rambursat 1,2 miliarde euro în 2012, s-a transformat în cea mai profitabilă companie locală.

"Acum are mai puţin de 130 milioane euro datorii. Pe 20 iunie se plăteşte ultima tranşă din planul de reorganizare, a 24-a. Practic nivelul datoriilor va fi sub 110 milioane euro şi reprezintă doar rate din linii de credit scadente în 2016-2017. În ultimele două exerciţii financiare anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, Hidroelectrica a consemnat rezultate negative, 170 milioane euro pierdere, pentru ca apoi, în 2013 şi 2014 să consemneze profit, un rezultat record de aproape 500 milioane euro cumulat", a mai spus Borza.

Hidroelectrica este cel mai ieftin producător de energie din România. Compania se află pentru a doua oară în insolvenţă din februarie 2014, prima procedură de reorganizare având loc în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Comisia Europeană: Contractele dintre Hidroelectrica și "băieții deștepti" nu sunt ajutor de stat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel