Remus Borza, CRUNT: Sfârșitul lumii în 31 ianuarie

Deputatul independent Remus Borza analizează dur realitățile fiscale ale momentului.  

Imunitățile fiscale, evaziune uriașă

”Toți cetățenii sunt egali în fața legii. Nimeni nu este mai presus de lege. Așa scrie la Constituție și tot așa îți încheie, apoteotic, fiecare comunicare reprezentantul SUA la București, atunci când ne dă lecții de democrație, justiție și moralitate. Imunitățile de orice fel dăunează grav societății. Și cel mai mult dăunează imunitățile fiscale care generează o evaziune fiscală de vreo 17 miliarde de euro anual și un deficit al fondului național de pensii de 4 miliarde euro, acoperit în fiecare an de la bugetul de stat, adică din banii românilor care înteleg să-și plătească impozitele.” afirmă Remus Borza. 

Povara fiscală

Deputatul a adăugat: ”Povara fiscală trebuie în mod just și echitabil împărtită pe umerii fiecărui contribuabil,  fie el chiar și persoană fizică, dezvoltator imobiliar, apărător al legii, purtător de vorbe, mâzgălitor de cuvinte, deontolog, justițiar, apărător al dreptei credințe, etc. Oricum, din totalul veniturilor bugetare colectate, dările persoanelor fizice reprezintă mai puțin de 5%, adică vreo 12 miliarde lei”. 

”Ei s-au obișnuit zeci de ani să plătească 0 impozite”

”Azi, România se poate lăuda cu un nivel mai mult decât rezonabil al fiscalității. Doar 10% impozit pe venit (redus de la 16%), doar 19% tva (redus de la 24%), doar 37% contribuții sociale (reduse de la 42%), doar 16% impozit pe profit, față de o medie de 25% în Europa sau 38% în SUA. În ianuarie 2017 s-au eliminat 102 taxe tocmai pentru a scuti cetățeanul de stat la interminabile cozi, de îndurat umilința administrată de niște functionari blazați și de cele mai multe ori irascibili. Chiar dacă am redus mult nivelul fiscalității, gradul de conformare voluntară a contribuabilului român nu a crescut. Sunt mulți care cred și azi că avem impozite multe și mari. Pentru ei și un singur impozit de 1% ar fi mult. Pentru că ei  s-au obișnuit de zeci de ani să plătească 0 impozite. Doar că plătind 0 impozite nu ar trebui să ne mai surprindă că avem 0 km de autostrăzi, 0 spitale noi, 0 școli noi. Din impozitele plătite de toți românii se finanțeaza marile sisteme publice:  învățământ, cercetare, sănătate, cultură, armată, administrație, infrastructură. "Optimizarea fiscală" a devenit un sport național. Îl practică toată lumea, multinaționale, companii cu capital românesc, persoane fizice. De pierdut, pierde bugetul de stat și implicit noi toți.” a precizat Remus Borza. 

”Vine sfârșitul lumii”

”Nici nu a început bine anul că ne și dăm de ceasul morții.  Vine sfârșitul lumii. Trebuie să completăm Formularul 600. Și repede, adică până la 31 ianuarie și exact, adică  cu toate veniturile realizate în 2017. Imposibil. Așa a început o veritabilă isterie natională. De vină, ca de obicei, ANAF. Președinta ANAF a avut proasta inspirație să dea un ordin, respectiv 4140/29 decembrie 2017 menit să le strice sărbătorile unor băieți cu imunitate fiscală. Mai să le rămână caltabosu în gât. Tocmai când își făceau bilanțul, cât au mai scos din cântatul pe la nunți, tăieri de moț, parastase și alte paranghelii, din dezvoltări imobiliare, din consultanță, din mințit poporu cu televizoru, să vii să le bagi sub nas Declaratia 600. Tupeu pe capul fiscului. Și-a luat-o cu vârf și îndesat de la corul bocitoarelor din presă. În fața unei atare ofensive, PSD prin vocea intâistătătorului Liviu, a dat înapoi. A prorogat depunerea formularului într-o primă etapă până la 31 martie, și ulterior până la calendele grecești. Băieții deștepți au ănvins și de data asta” a mai spus deputatul.

Explicațiile lui Remus Borza

El a continuat: ”Să vedem acum ce prevedea odiosul ordin. Obligația completării unei Declarație cu privire la veniturile realizate în 2017 de cei cu profesii liberale (avocați, notari, executori judecatorești, mediatori, practicieni în insolvență,consultanți), dezvoltatori imobiliari pe persoană fizică,persoane ce obțin venituri din contracte de drepturi de autor (artiști, maneliști, ziariști). Niște oropsiți ai sorții cu toții. Scopul completării acestui formular? Stabilirea obligațiilor de plată aferente CAS și CASS pe 2018. Completând acest formular puteai opta pentru plata contribuțiilor sociale raportate la venitul real sau la salariul minim pe economie, care este în 2018 de 1900 lei. Cinci milioane de români sunt angajați cu contract de muncă. Ca atare plătesc contribuții sociale raportat la salariu. De exemplu, un inginer cu un salariu de 10 000 lei plătește contribuții sociale de 3500 lei, un medic primar cu un salariu 15 000 plătește contribuții sociale de 5250 lei. Sunt oameni care muncesc în condiții grele, în ture sau noaptea. Dacă tot suntem egali în fata legii, normal ar fi ca și cei vizați de Ordinul 4140/2017 să plătească contribuții sociale raportat la venitul real. Sper că realizați că toate aceste persoane realizează venituri de peste 1900 lei lunar. Cu toate astea, au posibilitatea să plătească contribuții sociale raportat la salariul minim pe economie, adică 665 lei pe lună. Dar nu e bine nici așa. Observ că deontologia merge mână în mână cu ipocrizia, manipularea și minciuna. Formularul 600 nu s-a născut anul trecut între Crăciun și Revelion, cum în mod eronat lasă unii să se înțeleagă. Avocații, executorii judecătorești, notarii, mediatorii, consultanții completează declarația 600 începând cu 1 iulie 2012, dată de la care ANAF a preluat colectarea și adminstrarea contribuțiilor sociale. Ordinul 4140/2017 extinde sfera de aplicare la încă două categorii profesionale: cei care obțin venituri din cedarea folosinței unei proprietăți și cei care obțin venituri din drepturi de autor. În total doar vreo 3500 de contribuabili! Dar care sunt după cum s-a văzut extrem de vocali și convingători.”

Mafia imobiliară

”Pentru cei din mafia imobiliară, care construiesc pe persoană fizică zeci și sute de apartamente pe care ulterior le vând plătind un impozit de doar 3% față de 16%, un tva de 5% față de 19%, PNL a promovat în Parlament, pe 21 decembrie 2017, o lege, votată de toate grupurile parlamentare, prin care se acordă amnistie fiscală acestor atât de creativi “antreprenori”. Președintele țării, surprinzător de repede, și fără să uzeze de dreptul de a cere reexaminarea ei de către Parlament, o promulga pe 18 ianuarie 2018. În urmă cu 2 ani de zile, în urma unui control, Curtea de Conturi a obligat ANAF să recalifice aceste operațiuni comerciale și să recupereze diferențele de sume datorate bugetului ca impozit, respectiv de la 3 la 16%. Vorbim de un business de peste 1 miliard de euro anual. Asta ca să întelegem dimensiunea prejudiciului creat bugetului de stat.”

[citeste si]

”Evident și ANAF are o mare problemă legată de proasta comunicare a măsurilor fiscale, legată de digitalizare și informatizare. În 2013 a contractat un credit de 91 milioane dolari de la Banca Mondială pentru informatizare. Evident că nu s-a facut nimic. S-au cheltuit bani doar pentru consultanță. ANAF rămâne o instituție superbirocratizată și ineficientă. Avem cel mai mic grad de colectare a veniturilor bugetare din Europa. Sub 30% din PIB. În loc să avem o strategie și o politică fiscală predictibilă și coerentă, improvizăm și luăm măsuri deloc fundamentate pe un studiu de impact. Retragem formularul 600 pentru că nu e productiv să te lupți cu presa și mafia imobiliară și-l înlocuim cu impozitul pe gospodării. Dacă ANAF are probleme să proceseze în timp util 210 000 formulare, cum o să se descurce cu 8 milioane de declarații aferente tot atâtor gospodării? O să apelăm la cei 35 000 de consultanți fiscali ai lui Dragnea. Doar că în România sunt autorizați la acest moment doar vreo 5000. Admitem, ipotetic, că avem numărul necesar de consultanți, avem o estimare a costurilor de retribuire a acestor specialiști? Dacă punem un salariu brut de 10000 lei, vorbim de 350 milioane lei pe lună și 4,2 miliarde lei pe an. Mai mare daraua decât ocaua. Nu mai punem la socoteală că într-o gospodărie sunt cel puțin 2 membrii care realizează venituri, că trebuie avute în vedere la determinarea impozitului pe gospodărie și deductibilitațile fiscale legate de școala copiilor, sănătate, utilităti, asigurări etc. Deci și această măsură va trece la categoria propuse și uitate. Dar asta nu rezolvă și problema bugetului de stat care în mod just are nevoie de venituri pentru a putea finanța la rândul lui nevoile statului și ale cetățenilor.” a conchis deputatul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel