EXCLUSIV  Remaniere PSD. APEL de la Bruxelles. Ce NU s-a spus în conflictul Tudose - Dragnea: ”Este esența întregii discuții!”

Europarlamentarul Cătălin Ivan a vorbit în exclusivitate pentru DC News despre conflictul din PSD în urma căruia Rovana Plumb și Sevil Shhaideh au demisionat.

Premierul Mihai Tudose când a vorbit prima oară despre remaniere a precizat că există nemulțumiri de la Bruxelles, cu privire la integritatea celor două, asta întrucât atât Sevil Shhaideh cât și Rovana Plumb lucrau direct cu bani proveniți de la UE.

Cătălin Ivan a subliniat un lucru care ”nu s-a discutat absolut deloc” și care este ”esența întregii discuții”: preluarea președinției UE de către România.

Astfel, Cătălin Ivan a explicat că ”există o monitorizare asupra tuturor guvernelor. Problema corupției este una gravă și prioritară pe agenda Uniunii Europene în toate statele membre nu doar în România și Bulgaria.

Ceea ce nu s-a discutat absolut deloc și este esența întregii discuții este faptul că într-un an România va avea președinția Uniunii Europene. Fiecare ministru din Guvernul României va avea atribuții foarte clare la nivel european, nu doar pentru România. Fiecare membru al echipei Guvernuliu Tudose va fi esențial pentru bunul mers al Uniunii Europene pentru cele șase luni cât vom avea președinția. 

În momentul în care România va prelua președinția fiecare membru al Guvernului va fi evaluat la sânge și din punct de vedere al competențelor, dar și din punct de vedere al integrității. Anul viitor, în această perioadă, intrăm deja în discuțiile de preluare. La 1 ianuarie 2019 ei intră direct cu noile atribuții” a precizat Cătălin Ivan.

O nouă remaniere

În ceea ce privește faptul că ministrul Viorel Ilie (ALDE) a rămas în Guvern, deși DNA a solicitat începerea urmăririi penale pe numele acestuia, Cătălin Ivan spune că este ”o mare greșeală”.

Europarlamentarul este convins că cel târziu până în primăvară vor mai urma remanieri iar mulți miniștri ”nu se vor califica pentru preluarea” mandatelor în 2019, când România preia președinția UE.

”Eu cred că până în iarna acestui an, dar cu siguranță în primăvara anului viitor vom mai avea parte de remanieri. Eu cred că unii dintre actualii miniștri din Guvernul Tudose nu se vor califica pentru preluarea portofoliilor în 2019”, a concluzionat Cătălin Ivan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel