Relații economice România-Rusia. Ambasadorul Valery Kuzmin, condiții

Ambasadorul rus, Valery Kuzmin, a fost convocat joi la sediul MAE
Ambasadorul rus, Valery Kuzmin, a fost convocat joi la sediul MAE

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery I. Kuzmin, a afirmat miercuri, la Craiova, după o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale, că în opinia sa dezvoltarea relaţiilor economice ruso-române este posibilă fără niciun amestec politic, ideologic, ci pe baze pragmatice, iar specialiştii se pot pronunţa în legătură cu posibilităţile de colaborare. 

Ambasadorul rus a afirmat că la nivel de stat se lucrează la reînnoirea activităţii comisiei mixte interguvernamentale pe problemele economice şi continuă pregătirile pentru Forumul economic ruso-român, care se doreşte a avea loc la Moscova şi în alte oraşe din Federaţia Rusă. 

"Din punctul meu de vedere, noi trebuie să vorbim despre legăturile economice şi relaţiile reciproc avantajoase care au existat în istoria relaţiilor noastre. Şi numai specialiştii se pot pronunţa în legătură cu posibilităţile noi care pot fi descoperite. De profesie eu sunt diplomat şi nu am soluţii pentru toate problemele. Vom continua pregătirile pentru forumul economic ruso-român care sperăm că va avea loc la Moscova şi în celelalte oraşe ale ţării mele. La nivel de stat, dacă pot spune aşa, noi lucrăm la reînnoirea activităţii comisiei noastre mixte interguvernamentale pe problemele economice. Cu alte cuvinte, noi suntem într-o căutare a soluţiilor care pot duce la îmbunătăţirea comerţului nostru bilateral. Sunt sigur şi convins că dezvoltarea relaţiilor noastre este posibilă pe baze pragmatice, pe un interes mutual avantajos, fără niciun amestec politic şi ideologic. Aceasta este convingerea mea. De ce vorbesc de punctul de vedere ideologic? Pentru că m-am întâlnit cu foarte multe persoane care vorbesc de Federaţia Rusă şi o învinuiau de comunism. Dar trebuie să subliniem că URSS a dispărut acum mai mult de un sfert de secol", a spus ambasadorul rus la Craiova, la o întâlnire cu presa, potrivit traducerii oficiale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel