Regionalizarea, relansată. Cioloș, declarație de ultimă oră

Regionalizarea nu va fi decisă de Guvern în acest mandat, până la sfârşitul anului, dar este important să fie relansată dezbaterea în acest caz, pentru ca după alegerile parlamentare să se poată intra în linie dreaptă, a declarat premierul Dacian Cioloş, luni, la deschiderea Forumului Administraţiei Publice Locale, de la Palatul Parlamentului.

'Nu o să decidem noi regionalizarea în acest mandat, până la sfârşitul anului, dar cred că e important să folosim această perioadă şi să relansăm această dezbatere în aşa fel încât după alegerile parlamentare să putem intra în linie dreaptă - în funcţie sigur de obiectivele pe care şi le va asuma şi viitorul Guvern - cu această temă. Dar este o temă la care în anii următori va trebui să găsim un răspuns, pentru că este din ce în ce mai clar că această abordare a regiunilor de dezvoltare care înseamnă de fapt o asociere a judeţelor şi unde, din păcate, eu cel puţin ce pot să observ este că în general judeţele vin cu abordarea judeţeană, încercând să obţină maximum pentru judeţul respectiv, în aceste discuţii de forme de asociere ale judeţelor pentru proiecte de dezvoltare regională, pe când noi ar trebui să avem o abordare integrată de dezvoltare a unor regiuni, o dezvoltare coerentă, pornind de la realităţile din teren şi nu doar de la priorităţile politice ale unui preşedinte de consiliu judeţean sau altul, a afirmat Cioloş.

Potrivit premierului, această temă ar trebui pusă în dezbatere.

Să vedem ce responsabilităţi ar trebui să îndeplinească viitoarele regiuni administrative, ce resurse financiare să aibă la dispoziţie şi cum să fie acestea alocate, care să fie instrumentele de cooperare cu autorităţile locale, cu autorităţile judeţene şi mai ales cum să facem pentru ca aceste structuri regionale să nu fie doar o adăugire a unui nou strat administrativ şi de complexitate birocratică, ci să fie într-adevăr o valoare adăugată în organizarea administrativ teritorială a ţării', le-a spus premierul Cioloş participanţilor la Forumul Administraţiei Publice Locale. El a arătat că Guvernul vrea să continue şi procesul de descentralizare.

'Vrem să lucrăm şi la continuarea procesului de descentralizare cu acele funcţii pentru a căror furnizare de către autorităţile publice locale se pot obţine beneficii suplimentare pentru cetăţeni. (...) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (...) lucrează la finalizarea analizei ultimelor domenii, sectoare, pe care le putem propune pentru descentralizare, cum ar fi agricultura, cultura, turismul, educaţia, tineretul şi sportul', a spus Cioloş.

Premierul a atras însă atenţia că transferul de responsabilitate trebuie să se facă în mod coerent.

'Este însă important ca acest transfer de responsabilitate să se facă într-un mod coerent, în aşa fel încât să ne asigurăm că politicile publice care sunt decise la nivel central pot fi aplicate eficient la nivel local, să nu trecem dintr-o extremă într-alta, să nu trecem de la o centralizare excesivă cu toate deciziile şi implementările care să fie la nivel central spre o descentralizare în care să dăm autorităţilor locale (...) responsabilitatea implementării unor proiecte, dar trebuie în acelaşi timp să ne gândim să păstrăm şi pentru autorităţile centrale instrumentele pentru a ne asigura că politicile publice decise la nivel central chiar se aplică la nivel local. Altfel, ajungem la situaţii cum am văzut în aceste ultime luni şi săptămâni în domeniul sănătăţii de exemplu, unde atunci când apar crize sau apar probleme la nivel naţional practic Ministerul Sănătăţii a rămas fără aproape orice instrument de intervenţie la nivel local', a mai afirmat Cioloş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel