EXCLUSIV  Regele Mihai a murit. PROTOCOL: Când va fi adus în România

Regele Mihai
Regele Mihai

Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi adus miercuri în România după ce se termină formalitățile în Elveția, informează surse DC News.

Urmează să se stabilească procotolul pentru că la funeralii vor participa membri ai familiilor regale din țări precum Olanda, Belgia, Iordania și altele.

La eveniment, cu siguranță, va veni și Regina Sofia, mama Regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, care spunea că Regele Mihai este "vărul ei preferat". De asemenea, la funeralii este așteptată și Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cel mai cunoscut monarh contemporan. Puțini știu că Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Regele Mihai au fost veri de gradul al III-lea.

Regele Mihai, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.

[citeste si]

Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este 'în stare de suferință', alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie.

Principesa Moștenitoare Margareta și principele Radu au ajuns pe 5 noiembrie în Elveția, după ce starea generală a fostului suveran se agravase și prezenta o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel