Refuz din ALDE pentru Alina Gorghiu după interviul la DC News

Preşedintele ALDE Arad, Ionel Ciupe, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea sa nu poate accepta o colaborare cu PNL, nici la nivel central şi nici la nivel local.

'Am văzut că doamna Alina Gorghiu a declarat că nu exclude o colaborare cu ALDE. Însă reprezentanţii ALDE nu vor putea dialoga cu actualul PNL, condus de cei doi co-preşedinţi, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, care ştim cu toţii de unde vin. Blaga provine din FSN, iar Alina Gorghiu este omul preşedintelui Klaus Iohannis', a declarat Ionel Ciupe.

În continuare, liderul ALDE Arad a susţinut că liberalii încurajează actuala guvernare şi 'abuzurile împotriva cetăţenilor, sub pretextul aşa zisei lupte împotriva corupţiei, care nu urmăreşte decât eliminarea adversarilor politici, ca în anii '50.

[citeste si]

'De altfel, ce încredere poţi avea într-o aşa zisă strategie care îşi propune ca până în 2020 să reducă la jumătate corupţia, în loc să-şi asume, punctual, eradicarea corupţiei din sectoarele vitale ? Ce încredere să ai într-un premier, care, preocupat mai mult de imagine, merge să adune gunoaie în Delta Văcăreşti, în loc să umble prin spitale, să vadă cum stau suferinzii ore în şir, înghesuiţi în săli de aşteptare arhipline fără aer condiţionat', a mai afirmat preşedintele ALDE Arad.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat în urmă cu o săptămână că formaţiunea sa nu va colabora cu 'un PNL condus de această echipă delegitimată de electorat şi de propria prestaţie, cu un PNL pentru care cuvântul liberal din denumirea partidului a fost golit de conţinut'.

Precizarea liderului ALDE a venit în urma unui interviu la DCNews al copreşedintelui PNL Alina Gorghiu, care a spus: 'Nu exclud o majoritate cu ALDE, indiferent ce zice dl Tăriceanu acum'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel