Reformă justiție, UE. Bogdan Chirieac, comparație devastatoare: Românii, adversarii României

Darius Muresan / 27 ian 2018 / 18:05 Salveaza PDF Comentarii
Parlamentul European
Descriere foto: Parlamentul European

Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut o radiografie a situației politice din România, comparând țara noastră cu modelul aplicat de Polonia.

„Sunt două țări total diferite ca mod de abordare, atât intern cât și extern. Să nu ne mirăm că, de ce nu suntem noi polonezi? Nu suntem polonezi fiindcă nu l-am avut noi nici pe Jaruzelski, nici pe Papa Ioan Paul al II-lea, nici pe Kaczynski. Polonia a știut întotdeauna să-și impună punctul de vedere. De la nobilii polonezi, țara a dispărut de trei ori din istorie, de trei ori s-a refăcut. De la prima șarjă a cavaleriei poloneze împotriva panzerelor germane. Sigur, toți cavalerii au fost striviți, dar au intrat în istorie. Germania nazistă a câștigat atunci o bătălie, dar războiul l-a câștigat Polonia”, a explicat analistul politic.

Românii, adversarii României

„La fel e și în zilele noastre. Suntem singura națiune, singura, nu mai există nimeni în Europa, unde cei mai mari adversari ai României sunt românii. În numele democrației, al idealurilor europene, etc, nu a mai fost un europarlamentar care să ceară interzicerea dreptului de vot pentru propria țară, cum a fost cazul domnului Cristian Preda.

Câtă vreme noi suntem în această situație și cei mai mari adversari sunt reprezentanți ai României sau angajați de etnie română în Comisia Europeană, nu avem așteptări”, a declarat Bogdan Chirieac, care a mai precizat că în aceste condiții este de așteptat o diferență de tratament în noi și Polonezi.

Polonia, mult mai curajoasă în Justiție

„Polonia a desființat Curtea Constituțională. A dat afară judecătorii și procurorii și a numit alții. Cu asta ne confruntăm în Polonia. Serviciile secrete, toate, au fost decapitate într-o noapte. În România se încearcă să se ducă la îndeplinire prevederi ale onorabilei Curți Constituționale. Și totuși, România este văzută mai rău decât este văzută Polonia acum.

Au încercat să ridice și dreptul de vot al Poloniei în Consiliul European, din cauzele pe care le-am enumerat, dar este imposibil fiindcă e vorba de unanimitate iar Ungaria a spus că va vota cu Polonia. Mai mult, ieri, Grupul de la Vișegrad a dat un comunicat în care a transmis Buxelles-ului că nu înțelege cultura, obiceiurile, tradițiile și situația din Europa de Est și cer să fie lăsați în pace deoarece ei sunt parteneri egali cu UE. 

Păi când vreodată în istoria noastră, nu e prea multă vreme de când suntem membri UE, România a fost considerată partener egal? Nimeni nu îndrăznește să meargă la Curtea Europeană de Justiție pentru nerespectarea acordului cu privire la intrarea României în spațiul Schengen. Acolo există un acord foarte clar și ferm iar UE folosește alte clauze care ocolesc acordul”, a declarat Bogdan Chirieac, la Antena 3, amintind tema justiției de care UE se leagă.

[citeste si]

Închisoarea în România, tortură

Analistul politic a vorbit și despre situația din închisorile din România, precizând că în momentul actual închisoarea este tortură. Bogdan Chirieac a atras atenția asupra faptului că până în acest moment niciun guvern nu a luat măsuri concrete în acest sens.

„Condițiile din închisori sunt de Ev Mediu în acest moment. Niciun guvern nu a reușit să facă nimic. Chiar și cele care au venit după guvernul de tristă amintire al tehnocraților, unde un fost ministru al Justiției a mințit cu subiect și predicat în fața UE, conform propriilor spuse. Condițiile sunt cele pe care le știm cu toții.

Închisoarea în România este un instrument de tortură nu de pedeapsă. Nici măcar de îndreptare, de reeducare a celor care la un moment dat au greșit. Uniunea Europeană știe asta. Un număr de state europene, Marea Britanie, Danemarca, refuză să mai extrădeze în România, inclusiv condamnați definitiv, din cauza condițiilor”, a concluzionat analistul politic.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25