Asociația pentru Implementarea Democrației propune un referendum național, în cadrul căruia românii să decidă sistemul de vot pentru alegerile parlamentare. AID propune pentru Legislativ un sistem electoral mixt - majoritar uninominal și proporțional pe liste - și alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Iată propunerile AID și argumentele din spatele acestora:
"1. AID susține adoptarea unui sistem electoral mixt, majoritar uninominal și proporțional pe liste, astfel încât membrii Senatului să fie aleși prin vot uninominal iar membrii Camerei Deputaților să fie aleși prin vot pe lista națională, precum și reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 pentru a fi în concordanță cu votul cetățenilor exprimat la referendum.
AID consideră vitală ca importanță reforma electorală în acest moment, urgența acesteia fiind cauzată de două aspecte: pe de o parte timpul scurt rămas până la următoarele scrutine electorale (alegerile locale – iunie 2016 și alegerile parlamentare – noiembrie 2016), si, pe de alta parte, de eșecul aplicării sistemului electoral actual, referindu-ne aici la numărul mare al parlamentarilor și implicit la nivelul ridicat al cheltuielilor cu aceștia.
În acest context apreciem că este nevoie de minimum un an de zile pentru realizarea modificărilor necesare și finalizarea legislației electorale printr-un proces transparent, cu implicare masivă a societății civile, precum și pentru pregătirea și punerea efectivă în aplicare a acestor legi, atât pentru instituțiile publice implicate, cât și pentru partidele politice de a avea suficient timp în vederea stabilirii de criterii pe baza modificării legislației electorale pentru a selecta cei mai buni candidați la alegerile locale și parlamentare.
În plus, AID consideră că se impune inclusiv organizarea unui referendum privind sistemul de vot care să asigure suportul civic necesar pentru schimbarea sistemului actual și aplicarea unui sistem mai eficient și mai benefic atât din perspectiva cetățeanului/ alegătorului cât și din perspectiva necesității întăririi Parlamentului ca for democratic suprem reprezentant al poporului român.
AID consideră extrem de important demersul realizat în anul 2012 prin introducerea votului uninominal, însă constată eșecul acestei reforme electorale atât prin creșterea semnificativă a numărului de membri ai Parlamentului, cât și prin slăbirea calității actelor normative și a activității majorității parlamentarilor în circumscripția parlamentară.
2. De asemenea, AID propune alegerea primarilor în două tururi de scrutin, acest proces vizând creșterea semnificativă a participării cetățenilor la vot și posibilitatea tuturor candidaților de a-și susține în egală măsură propunerile electorale. Actualul sistemul reduce din democrația procesului electoral și avantajează primarii care se află în exercițiu".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu