Referendum femilie. Cioloş: ”Voi susţine dreptul oamenilor de a se iubi”

Sebastian Florea / 05 oct 2018 / 19:11 Salveaza PDF Comentarii
Dacian Ciolos
Descriere foto: Dacian Ciolos

Fostul premier Dacian Cioloş, preşedinte fondator al Mişcării România Împreună, îi roagă pe români, prin intermediul unei scrisori deschise, să nu se lase păcăliţi 'de un referendum organizat de un politician condamnat pentru că furat la un alt referendum'.

'Voi susţine căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, voi susţine familia, indiferent de formele ei, prin tot ce voi face, aşa cum voi susţine dreptul oamenilor de a se iubi şi de a-şi trăi viaţa cum doresc, fără să o facă în detrimentul sau împotriva celor din jur. Însă nu putem fi împreună cu hoţii care se folosesc de credinţa sinceră a oamenilor pentru interesele lor politice. Vă rog să nu vă lăsaţi păcăliţi de un referendum organizat de un politician condamnat pentru că furat la un alt referendum', susţine Cioloş într-un document intitulat 'Scrisoare către România', publicat vineri pe pagina lui de Facebook.

În opinia lui Dacian Cioloş, 'Liviu Dragnea şi acoliţii lui au nevoie de un referendum fraudat, care să depăşească numărul de voturi necesar validării'. 'Planul este limpede: crearea în România a unui curent antieuropean care să-i folosească lui Liviu Dragnea când oficialii europeni îi cer să nu distrugă sistemul judiciar din România, statul de drept şi lupta anticorupţie (...) Am văzut multe feţe ale răului în oameni care consideră că ei sunt mai importanţi decât România şi destinul ei. Răul a avut multe nume, înainte şi după 1989. Astăzi, el poartă numele lui Liviu Dragnea', susţine Cioloş.Numărul exact al votanţilor nu va mai putea fi verificat

De asemenea, el precizează că la urne sunt aşteptaţi aproape 19 milioane de români, care vor avea la dispoziţie peste 18.600 de secţii de votare. 'Paza acestora va fi asigurată, însă, de poliţişti care vor lucra singuri în misiune, fiecărui agent urmând să îi revină o secţie de votare. Chiar Sindicatul Europol atrăgea atenţia, joi, că a primit zeci de mesaje din partea poliţiştilor din ţară prin care aceştia îşi exprimau îngrijorarea cu privire la paza secţiilor de votare în cele două zile ale referendumului', arată Cioloş.

El mai spune că Guvernul condus de Viorica Dăncilă a modificat Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului printr-o ordonanţă de urgenţă, 'prin care lasă mai multe portiţe deschise pentru fraudarea votului'.

'Numărul exact al votanţilor nu va mai putea fi verificat, pentru că s-a modificat formularul de raportare a participării la vot din secţii, potrivit Expert Forum (...) Votul multiplu nu va mai putea fi verificat de Autoritatea Electorală Permanentă, din oficiu, în 60 de zile, aşa cum era în forma iniţială (...) Nu va mai fi utilizat sistemul electronic pentru prevenirea votului multiplu (...) Nu este clar cine poate solicita, în cazul în care constată o fraudă electorală la o secţie de votare sau într-o circumscripţie electorală, anularea rezultatelor', afirmă Cioloş. Totodată, el precizează că 'sacii cu buletinele de vot şi ştampilele folosite nu se mai arhivează la Judecătoria aferentă secţiei de votare'.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23