EXCLUSIV  Referendum familie. Vâlcu: Tabloul momentului PSD, PNL, USR. Cea mai mare lovitură politică

vot
vot

În acest weekend, pe 6 și 7 octombrie, se desfășoară referendumul pentru redefinirea familiei. Jurnalistul Val Vâlcu a vorbit despre cele trei forțe politice care s-au implicat, într-un fel sau altul, în acest tablou al momentului - PSD, PNL și USR. 

Dacă planul de a scoate oamenii la vot reușește, lucru alimentat și din cauza faptului că Tudor Chirilă, #insist și #rezist s-au băgat în discuție, rezultatul referendumului poate fi prezentat ca o răzbunare împotriva a tot ce înseamnă haștag pe ideea următoare: „voi ați fost în Piața Victoriei 10.000, noi am fost la vot aproape șase milioane”, lucru care scade reprezentativitatea protestelor. Discursul unora cum că toată România este în stradă, opunându-se lui Liviu Dragnea ar putea fi combătut cu ideea că șase milioane de oameni sunt cu Dragnea. Este un argument important pentru PSD dacă, până duminică seară, se va ieși masiv la vot.

Pe de cealaltă parte, unii vor spune că nu este victoria lui Liviu Dragnea, ci a părții retrograde a societății, lucru care îi va folosi PSD-ului pentru că oamenii se vor simți jigniți, fiind numiți retrograzi. Se va adânci fractura în societate pe ideea că moderniștii vor cu orice preț schimbarea, în timp ce conservatorii se tem de conspirații și presiuni externe.

Pentru PSD este bine dacă iese lumea la vot, iar dacă nu se face cvormum, social-democrații vor spune că nu au făcut altceva decât să respecte voința celor trei milioane de oameni care au cerut modificarea Constituției. ”A fost un exercițiu democratic, noi doar am asigurat cadrul legal, nu era un vot pentru PSD”. Partidul are direcție de fugă mai ales că nu a făcut campanie, doar a asigurat democrația pentru că așa a vrut societatea.

Mișcarea PNL

PNL a încercat un joc. Unii deputați PNL au mers pe poziția conservatoare și au zis că votează DA la referendum, iar alți liberali au mers pe poziția deschiderii. Practic au jucat la două capete. Prin urmare, dacă se face cvorum, unii vor zice că au învins, în caz contrar, vor da vina pe PSD. 

Și atunci vine USR care a avut o poziție tranșantă. Din clasa politică, acest partid este câștigator. În momentul de față, cu jocul ambiguu al PNL, USR a rămas unicul apărător al libertăților, ca unic vector al modernizării deoarece își asumă tranșant modernizarea.

Dacă refendumul trece, #rezist, sătul de cum acționează vechea clasa politică, PSD + PNL, se va îndrepta către USR drept cale unică de salvare. Dacă nu se face cvorum, USR triumfă pentru că a condus jocul. Ar fi cea mai mare lovitură politică. Dacă nu se face cvorum, inclusiv cei din PNL care au votat pentru referendum vor zice că totul a fost o prostie a PSD, că nu era necesar.  Lumea se va delimita de învinși și va merge spre tabăra USR. De altfel, acest partid i-a luat fața și lui Dacian Cioloș în privința ideii de boicot la referendum pentru că politicienii din USR au fost mult mai vocali, în timp ce fostul premier era singur. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel