Referendum Catalonia. România, reacție prin Teodor Meleșcanu

Spania este pentru România un partener strategic şi este de sperat să se ajungă cât mai repede la soluţii negociate în ceea ce priveşte situaţia actuală privind referendumul din Catalonia, a afirmat ministrul român de Externe, Teodor Meleşcanu. 

Teodor Meleşcanu a susţinut luni o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, în urma unei întrevederi de lucru avute cu omologul său maghiar, Péter Szijjártó, în cadrul căreia a fost întrebat care este poziţia României faţă de situaţia din Spania în urma referendumului pentru independenţa Cataloniei. 

"Poziţia noastră nu a fost adoptată oficial, principial suntem în favoarea unui dialog pentru a se găsi soluţii la problema Cataloniei. Orice acţiuni de acest fel trebuie să respecte Constituţia şi obligaţiile asumate, să fie rezolvate pe calea dialogului dintre comunităţi şi guvernele statelor respective. Spania este pentru noi un partener strategic şi sperăm să se ajungă cât mai repede la soluţii negociate în ceea ce priveşte această problemă", a spus Meleşcanu. 

Acesta a subliniat, ca şi ministrul de externe ungar, că problema este una internă a Spaniei. 

"În primul rând e într-adevăr o problemă internă a Spaniei. Ca să îţi poţi exprima votul trebuie să ai o înţelegere în legătură cu efectuarea unui referendum. În condiţiile în care nu există această înţelegere, bineînţeles că s-a ajuns la situaţii care ar fi trebuit să fie evitate", a mai spus Teodor Meleşcanu. 

În urma scrutinului pentru independenţa Cataloniei din Spania au avut loc ciocniri între susţinătorii referendumului şi poliţia spaniolă. Potrivit datelor sistemului medical din Catalonia, preluate de AFP, 844 de persoane au solicitat duminică îngrijiri medicale, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel