Referendum Catalonia. Barcelona: ”Vom juca în ALT campionat”

Barcelona's Messi reacts after Chelsea's second goal during their Champions League soccer semi-final in Barcelona
Barcelona's Messi reacts after Chelsea's second goal during their Champions League soccer semi-final in Barcelona

Preşedintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, a susţinut astăzi o conferinţă de presă. Acesta a precizat că în cazul câștigării independenței pe care clubul catalan o susține, Barcelona se gândește să părăsească Spania și să joace într-un alt campionat.

"Clubul nostru susţine independenţa Cataloniei. Ieri am vrut să jucăm cu porţile închise, pentru ca lumea să înţeleagă indignarea noastră. Membrii cotizanţi au dorit ca partida să nu se dispute. A fost cea mai dificilă decizie din cariera mea de preşedinte. Liga Profesionistă a refuzat să amâne partida. M-am consultat cu jucătorii în vestiar, dar decizia finală mi-a aparţinut!

În numele clubului, doresc să transmit solidaritatea Barcelonei faţă de toate persoanele care apără democraţia. În cazul în care Catalonia îşi va câştiga independenţa, vom analiza situaţia, după care ne vom alege un alt campionat în care să evoluăm. Barcelona este mai mult decât un club, iar acest lucru nu se va schimba niciodată!", a spus Josep Maria Bartomeu, în cadrul unei conferinţe de presă, scrie Prosport.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel