Reduceri de Black Friday. Chiriţoiu: Promoţii FALSE. ADEVĂRUL despre fenomen

Bogdan Chiriţoiu (Consiliul Concurenţei) susţine că reducerile de Black Friday nu sunt chiar promoţii adevărate. 

Reducerile de Black Friday au fost de multe ori preţuri practicate deja de multe luni, nefiind de fapt reduceri speciale, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

'Ce am constatat noi este că preţurile care apar ca fiind reduceri semnificative faţă de preţul uzual nu sunt de fapt nişte reduceri speciale pentru Black Friday, sunt de mult ori preţuri care erau practicate deja de mai multe luni de comercianţi, deci asta este o situaţie des întâlnită. Legea spune că poţi să afişezi o promoţie dacă e o reducere a preţului pe care l-ai practicat în trecut. Dacă luni de zile ai avut promoţia aia, înseamnă în realitate că ceea ce apare ca promoţie e preţul normal şi nu faci de fapt nicio reducere', a explicat Chiriţoiu la Parlament.

El a precizat că instituţia pe care o conduce a trimis un raport în acest sens către Protecţia Consumatorului, care este abilitată legal să verifice respectarea legislaţiei, adică modul în care sunt informaţi consumatorii în privinţa preţurilor.

Produsele proprii, avantajate la vânzare

'În acelaşi timp, acolo unde avem suspiciuni la încălcarea Legii concurenţei, deci nu a Legii protecţiei consumatorului, am declanşat noi o investigaţie, pentru a ne lămuri în ce constau suspiciunile. Suspectăm că sunt situaţii în care platformele îşi avantajează produsele proprii, că nu sunt neapărat mai ieftine decât alte produse oferite la vânzare, dar îndrumă clienţii spre produsele proprii în dauna produselor oferite de alţi producători prin intermediul aceleaşi platforme', a adăugat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Întrebat câte firme sunt în această situaţie, el a arătat că în privinţa promoţiilor este vorba despre un număr mare din vânzările Black Friday. 'Mare parte din ele sunt afectate de această practică a unor aparente promoţii. Sancţiunile prevăzute de lege sunt de competenţa APC', a menţionat preşedintele Consiliului Concurenţei.

[citeste si]

 

Te-ar putea interesa

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28