Reactorul 1 de la Cernavodă va fi oprit

Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 CNE Cernavodă va intră în programul de oprire planificată începând cu dată de 20 iunie 2020.

”În mod uzual, opririle planificate ale unităților nucleare se realizează alternativ, o dată la doi ani pentru fiecare unitate, în perioada mai-iunie, dar în condițiile de pandemie la nivel internațional, similar altor centrale nucleare, oprirea planificată a Unității 1 de la Cernavodă s-a amânat.

Reamintim că decizia amânării opririi planificate a Unității 1 CNE Cernavodă a fost adoptată în dată de 07.04.2020 de către Consiliul de Administrație al SNN și a fost determinată de contextul actual al epidemiei de COVID-19 coroborat cu măsurile aferente Planului de protecție al personalului pentru asigurarea continuității operării și producției, întrucât derularea unei opriri planificate reprezintă un proiect complex de investiție prin structura logistică, contractare și personal implicat.

Cât timp va fi oprită unitatea 

Decizia intrării în programul de oprire planificată a Unității 1 CNE Cernavodă începând cu dată de 20 iunie, pentru o perioada aproximativă de 42 de zile, a fost adoptată de Consiliul de Administrație al SNN întrunit în ședința în dată de 8 mai 2020, în baza analizei tuturor factorilor de impact asupra opririi planificate a Unității 1.

Amânarea și realizarea opririi planificare a Unității 1 CNE Cernavodă începând cu dată de 20 iunie 2020 nu afectează menținerea nivelului înalt de securitate nucleară și eficientă în operare a Centralei, producția desfășurându-se la parametri normali”, a declarat Cosmin Ghiță, Director General.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel