Reacții din PNL, după decizia CCR privind pensiile aleșilor locali

Mai mulți politicieni liberali au reacționat după ce judecătorii Curții Constituționale au stabilit, în unanimitate, că dispozițiile privind pnsiile speciale ale aleșilor locali sunt neconstituționale.

Decizia CCR în cazul pensiilor speciale pentru aleșii locali demonstrează că "PNL a avut o atitudine corectă în Senat, atunci când a ales să boicoteze un astfel de act normativ, a susținut purtătorul de cuvânt al liberalilor", Ionuț Stroe, care subliniază că partidul va vota anul acesta împotriva oricăror demersuri similare, deoarece vrea "ca anul 2016 să nu se transforme într-un an al dezechilibrelor".

El arată că această lege, inițiată și susținută de PSD, se înscrie în "suita de privilegii pentru care acest partid a luptat constant și o va face și pe parcursul acestui an".

Cristian Bodea: Populismul are picioare scurte

O poziție similară a avut și senatorul linberal Cristian Bodea, potrivit căruia "indemnizațiile astea speciale sunt o tâmpenie". Potrivit acestuia, "soluția corectă și eficientă este mărirea salariilor în administrație". 

"Decizia CCR dovedeste ca populismul are picioare scurte. Si ca PSD ar trebui sa gandeasca mai bine astfel de masuri. Daca le vrea pe bune, nu doar ca sa cumpere niste voturi cu bani de la stat.
O tot spun peste tot: indemnizatiile astea speciale sunt o tampenie! Ele sunt justificate ca o "reparatie", dar asa ar trebui sa reparam la toti, pentru ca tot sistemul de pensii din Romania e dat peste cap.
Solutia corecta si eficienta este marirea salariilor in administratie. Un salariu de 8000 lei pentru un primar de comuna ar fi suficient ca sa le dea acestor oameni senzatia de recompensare corecta pentru munca pe care o fac pentru comunitate. Cand primarii gestioneaza milioane de lei sau euro, e o pacalaleala sa ii tii pe 3000 lei si sa te astepti sa nu fie tentati sa bage mana in desaga cu bani europeni. E si o batjocura sa vrei ca primarul sa poarte grija tuturor miilor de cetateni, dar sa il platesti la nivelul unui muncitir ce isi poarta grija doar lui si familiei. Munca nu sta foar in dat cu sapa sau ciocanul, ci si in responsabilitatea pe care o ai si impactul rezultatelor ei in societate.
Suntem prea saraci pentru a ne permite sa ne zgarcim la salarizarea administratiei...", a scris senatorul PNL pe Facebook.

Ludovic Orban: Demnitarii ar trebui să aibă o indemnizație decentă care să nu-i facă vulnerabili la tentațiile de corupție

PNL respectă decizia Curții Constituționale a României (CCR) în cazul legii privind pensiile speciale pentru aleșii locali, a afirmat, pentru Agerpres, și prim-vicepreședintele liberalilor Ludovic Orban.

"Noi am votat împotrivă (în Parlament — n.r.) și am și atras atenția că este neconstituțională legea. În mod evident, respectăm decizia CCR privind declararea ca neconstituțională. Legea va reintra în dezbaterea Parlamentului pentru eliminarea prevederilor neconstituționale", a spus Ludovic Orban.

El a subliniat că nu susține ideea de pensii speciale, cu excepția celor pentru militari, iar principiul care trebuie să stea la baza calculului pensiei este cel al contributivității, care să fie o regulă pentru toți cei care ajung la pensie în funcție de egalitatea în drepturi.

Orban a adăugat că este categoric împotriva pensiilor speciale pentru demnitari. "Aceștia ar trebui să aibă o indemnizație decentă care să le permită să trăiască și care să nu-i facă vulnerabili la tentațiile de corupție", a explicat el.

CCR a decis miercuri că sunt neconstituționale dispozițiile privind pensiile speciale pentru aleșii locali, după ce a admis sesizarea Guvernului.

Judecătorii au constatat că legea nu este clară, că există inegalitate între aleși și că nu se precizează sursa de finanțare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel