Steaua a fost înfrântă cu 3-0 de Rosenborg în calificările pentru Europa League. După o primă repriză promițătoare pentru Steaua cu 11 ocazii de gol, cinci șuturi pe poartă și șase pe lângă poartă, terminată cu 0-0 la pauză, a urmat o a doua repriză catastrofală.
Rosenborg, care s-a bucurat de ocazii mult mai puține, șase în prima repriză și șapte în a doua, a înfrânt Steaua cu 3-0. Patru șuturi pe poartă a avut Rosenborg, din care trei au fost goluri. Steaua s-a bucurat de 18 ocazii de gol. La final de meci nimic n-a mai contat.
"Cred că mă retrag în cel mult un an. Eu banii fetelor mele nu îi mai bag în fotbal. Dacă nu ne calificăm în Liga Campionilor, mă retrag. Dau echipa la suporteri, la Armată, cine vrea să o ia", a spus Gigi Becali. El a mai spus că ar vinde echipa, dar nu o cumpără nimeni.
Mirel Rădoi, antrenorul Stelei, a declarat: "Contează mai puțin că am jucat bine în prima repriză, când pierzi cu 3-0, mai ales ca rezultat. Dacă până acum am încercat să găsim scuze, ce s-a întâmplat acum e rușinos, pentru cei din staff și pentru jucători. E aproape imposibil să te mai califici, dar nu mergem să ne predăm acolo. Am pierdut exact pe ce discutasem, era previzibil, e greu să mai întorci ceva. O să continui la Steaua, important e că nu am reușit să câștigăm. Maniera, rezultatul, jocul, este rușinos totul! Am discutat ceva și înainte de meci și la pauză dar din păcate am avut o reacție total opusă. Nu am reușit să profitam de momentele grele care s-au ivit".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu