Răzvan Prișcă, secretar adjunct al PNL spune că în vremea Guvernului Ponta a fost implementată în instituțiile din România o filozofie militară, care ar fi pus o presiune uriașă pe funcționarii care efectuează controale. Prișcă a lăudat de asemnea legea Curții de Conturi, inițiată de deputatul Daniel Zamfir.
Răzvan Prișcă spune că prin Legea Curții de Conturi autoritățile scapă de etichetarea de "hoț din oficiu"
"Eu am votat legea alături de foarte mulți colegi din PNL. Prin această lege, este pentru prima oară când nu mai tratează autoritatea, fie că vorbim despre o Primărie sau un Consiliu Județean, ca pe un hoț din oficiu. Ceea ce s-a întâmplat cu Curtea de Conturi, cu ANAF-ul, a fost o declarație de impotență a statului, vis-a-vis de urmărire a unor hoții care s-au făcut. Trebuie să acceptăm că s-au făcut hoții, în sectorul public și în zona fondurilor europene, dar pentru că statul nu este capabil să-i urmărească și să recupereze prejudicii, a fost mai simplu să se spună că toți suntem prezumtiv hoți și eventual câțiva dintre noi ne vom demonstra nevinovăția," a spus Răzvan Priscă la interviurile DCNews.
Filozofie militară în Guvernul Ponta
Prișcă spune că presiunea asupra funcționarilor publici ar fi început în anul 2014, în timpul guvernării Ponta.
"Când vorbim de abuz, eu ca jurist spun ca abuzul înseamnă o intenție a cuiva de a face rău altcuiva. În Guvernul Ponta, prin 2014, s-a introdus o nouă filozofie, una din zona militară care spunea cam așa: decât să plângă mama mea, mai bine să plângă mama ta. Această filozofie a fost introdusă în instituțiile civile ale statului: ANAF, Casa de Asigurări de Sănătate și altele. S-a pus o presiune uriașă pe funcționari și li s-a spus foarte clar: dacă nu dai o amendă sau o corecție tu vei răspunde și patrimonial și penal. Funcționarul acela care câștigă 2000 lei se gândește că mai bine dă o amendă, o corecție și mai bine blochează o licitație," a mai spus Răzvan Prișcă.
Vezi răspunsul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu