Răzbunare B1 TV. Cum a fost aruncat Cătălin Zamfir, soțul Oanei Stancu, în dosarul lui Aristotel Căncescu

Cazul Aristotel Căncescu face o victimă. Postul B1 Tv a adus în dezbatere, în mai multe rânduri, numele deputatului PNL, Daniel Cătălin Zamfir, care ar apărea în dosarul  președintelui CJ Brașov, Aristotel Căncescu, într-o convorbire ambientală. Contactat de De Ce News, Cătălin Zamfir ne-a declarat că nu are niciun amestec în acest dosar, iar în cazul presupusei convorbiri ambientale de care au făcut uz realizatorii postului B1 Tv, deputatul liberal spune că la data respectivă el se afla în Parlament, potrivit stenogramei de ședință.

„Semnificativă în acest sens este discuţia în mediu ambiental purtată la data de 02.09.2014 de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov,inculpatul Pascu Mihai Lucian cu numitul „Dan", identificat ca fiind deputatul Zamfir Daniel Cătălin, în care primul îi relatează intenţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov pentru a scăpa de eventuala răspundere penală prin acoperirea prejudiciilor cauzate prin contractele de lucrări anterioare", arată procurorii DNA, lucru de care realizatorii B1 Tv au uz în emisiunile moderate.

Față de acest aspect, deputatul Cătălin Zamfir face următoarele precizări:

1. Nu am nicio implicare în dosarul domnului Căncescu și în chestiunile pentru care este cercetat.

2. Nu am cunoștință de nicio faptă a domnului Căncescu care să fie împotriva legii.

Citește și: Aristotel Căncescu: Nu m-am îmbogățit cu niciun leu din funcția de președinte al CJ Brașov

3. Nu mi s-a cerut în niciun fel sprijinul (și nici nu aș fi putut oferi un asemenea sprijin/ cum oare aș fi putut eu influența activitatea DNA?) pentru a scăpa pe cineva de răspunderea penală, așa cum în mod eronat a titrat ,,Evenimentul zilei", în ciuda faptului că însuși referatul DNA nu invocă un asemenea lucru. Singurul pasaj referitor la mine din referatul DNA este următorul:,, Semnificativă în acest sens este discuţia în mediu ambiental purtată la data de 02.09.2014 de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov,inculpatul Pascu Mihai Lucian cu numitul „Dan", identificat ca fiind deputatul Zamfir Daniel Cătălin, în care primul îi relatează intenţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov pentru a scăpa de eventuala răspundere penală prin acoperirea prejudiciilor cauzate prin contractele de lucrări anterioare". Rezultă în mod evident că nu mi se impută mie nicio faptă.

4. Domnul Pascu nu mi-a relatat niciodată vreo intenție a dlui Căncescu de a comite fapte penale. Dimpotrivă, tot ceea ce știu despre acest caz, ca parlamentar de Brașov, este că dl Căncescu a făcut demersuri în instanță, ca atare absolut legale, pentru recuperarea prejudiciului semnalat de Curtea de Conturi.

Citește și: ICCJ: Căncescu, eliberat. Șeful CJ Brașov, judecat sub control judiciar

5. Cel mai important lucru este însă acela că la data la care s-a purtat convorbirea invocată în referatul DNA – o convorbire care a nu a fost telefonică, așa cum arată referatul, ci suprinsă în mediul ambiental - eu nu mă aflam la Brașov pentru a fi putut participa la o astfel de discuție, ci în Parlamentul României, la vot, așa cum arată stenograma ședinței de plen din data de 2 septembrie 2014 pe care o atașez acestui comunicat de presă(a se vedea pagina 8). Ea poate fi accesată și la următorul link: http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=7402&idm=4&idl=1", se arată într-un comunicat al deputatului Cătălin Zamfir.

În acest caz, Cătălin Zamfir, printr-o notificare, solicită  postului B1 Tv să asigure o informare corectă a opiniei publice de către realizatorii săi, nepermițându-le să folosească emisiunile postului pentru răzbunări personale.

De asemennea, deputatul liberal spune că realizatorii postului Tv  "au interese personale și dușmănii în ceea ce mă privește, să-și regleze conturile prin intermediul micului-ecran, în încercarea de manipulare a opiniei publice și de conturare a unei imagini de infractor a subsemnatului. Este cazul realizatorului emisiunii "Butonul de panică", dl Cătălin Prisacariu, care, invitat telefonic în "Știrile B1 TV" de la ora 12.00 a făcut trimitere chiar la viața mea privată, invocând numele partenerei mele de viață, în condițiile în care dumnealui este condamnat de instanță în procesul intentat de Oana Stancu Revistei Kamikaze, în solidar, la plata a 600 de milioane de lei vechi pentru articole de o violență sexuală incalificabilă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel