Bonus de 500 de euro în spitale, în lupta cu COVID 19. Vâlcu: Pentru cine sunt banii

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa: Agerpres
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa: Agerpres

Val Vâlcu explică de ce sporul de 500 de euro pentru personalul medical din „linia întâi” a luptei împotriva COVID-19 reprezintă o măsură bună.

Președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului să identifice fonduri europene pentru plata unui bonus lunar de 500 de euro medicilor și personalului medical care lucrează cu pacienți COVID-19. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat ulterior că bonusul reprezintă un spor de periculozitate de care va beneficia tot personalul medical implicat în lupta împotriva infecţiei pe toată perioada pandemiei.

Cu toate acestea, mai mulţi medici de la Spitalul Judeţean din Slatina s-au declarat jigniţi de sporul de 500 de euro. Pe reţelele de socializare, unii dintre medici au postat mesaje prin care transmit că banii îi consideră „mită" şi că-i refuză.

În opinia jurnalistului Val Vâlcu, bonusul de 500 de euro este o măsură bună din două motive. În primul rând, pentru că este acordat întregului personal medical, iar pentru cei cu venituri mai mici, precum asistente, infirmiere, chiar și pentru un medic rezident, reprezintă o sumă importantă.

În al doilea rând, vin fonduri în România, a punctat Val Vâlcu, vineri, la România TV, adăugând ulterior: În loc să ne bucurăm cu toții că intră fonduri europene, că vin bani în țară, ne plângem? Oricine poate să atragă bani europeni e bine să o facă. Banii care intră acum în țară nu sunt doar pentru personalul medical, sunt pentru economia națională, pentru a evita o criză majoră, care ar afecta deopotrivă și medici și paciențiși oameni care nu au nicio treabă cu sistemul sanitar”, a mai spus Val Vâlcu.

Cât despre cadrele medicale care au anunțat că își dau demisia, Val Vâlcu a precizat că sunt câteva cazuri marginale, iar majoritatea personalului sanitar a fost și va rămâne la datorie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel