RĂZBOI UDMR - Băsescu. Plângeri împotriva fostului președinte

traian basescu
traian basescu

UDMR a anunţat că a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la declaraţia făcută de Traian Băsescu şi manifestările discriminatorii din mass-media.

"Mai multe canale media din România – Realitatea TV, Naşul TV, B1TV şi Digi24 – au difuzat discursuri naţionaliste, extremiste, care discriminează comunitatea noastră, iar fostul şef al statului a atacat public dezideratul legitim al comunităţii maghiare de a consacra ziua de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare. Am sesizat autorităţile competente ale statului pentru a remedia pe cale legală această situaţie", a transmis preşedintele executiv al UDMR, Porcsalmi Bálint, într-un comunicat de presă, după ce UDMR a trimis două sesizări la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi respectiv la Consiliul Naţional al Audiovizualului.

„Am putut fi martorii manipulării şi a propagandei naţionaliste în aceste zile. Este inacceptabil ca un fost şef al statului să ceară maghiarilor din România să sărbătorească ziua de 15 martie la Budapesta. Maghiarii din România au drepturi în această ţară, în care s-au născut! Este o declaraţie schizofrenică dacă stăm să ne gândim că, în timpul mandatului său de preşedinte, cu ocazia comemorărilor din 15 martie, a adresat mai multe mesaje de sprijin comunităţii noastre şi el însuşi a promulgat legea care declară zilele sărbătoririi comunităţilor tătarilor şi a rromilor din România", a mai spus Porcsalmi Bálint.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel