Război Trump-UE pe tema comerțului liber

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene, care se reunesc joi și vineri la Bruxelles în cadrul Consiliului European de primăvară, urmează să transmită un semnal de încurajare pentru încheierea mai multor acorduri de comerț liber de către blocul comunitar și de respingere a măsurilor protecționiste, precum cele promovate de noul președinte al SUA, Donald Trump, notează joi Reuters.

Proiectul declarației finale a Summitului UE nu va menționa în mod special numele noului lider de la Casa Albă, dar mesajul transmis va fi în contradicție evidentă cu cel al președintelui american, care a retras SUA din acordul comercial transpacific și a promis să facă același lucru în cazul Acordului de comerț liber nord-american (NAFTA, semnat de SUA, Canada și Mexic).

Acesta este un semnal clar într-un moment în care tendințele protecționiste reapar, se menționează în proiectul declarației finale a summitului UE.

Liderii țărilor UE îi vor solicita Comisiei Europene, care negociază în numele celor 28 de state membre, să avanseze 'hotărât' negocierile în desfășurare în vederea încheierii unor noi acorduri de comerț liber, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel